Cea mai mare economie a Asiei a intrat nu demult într-o nouă etapă a relaţiilor comerciale cu restul lumii, în care principalii parteneri sunt economiile în curs de dezvoltare, conform unei analize din Wall Street Journal.
După patru decenii de la iniţierea reformelor de piaţă şi deschiderea către restul lumii, volumul cumulat al schimburilor comerciale ale Chinei cu Statele Unite, Europa şi Japonia a fost depăşit de volumul schimburilor Chinei cu ţările în curs de dezvoltare, iar divergenţa s-a accentuat în a doua jumătate a acestui an (vezi graficul 1).
Datele prezentate de WSJ arată că schimburile comerciale cu ţările din America Latină, Africa şi ţările în curs de dezvoltare din Asia reprezintă circa 36% din totalul comerţului exterior al Chinei, în timp ce ponderea schimburilor cu ţările dezvoltate s-a redus până la 33%.
O parte a tendinţei este explicată prin mutarea unor fabrici din China în Vietnam, India sau Mexic pentru a fi ocolite sancţiunile impuse de guvernul american, după cum mai arată WSJ, însă “expertiza tot mai mare a Chinei în domeniul smartphone-urilor, maşinilor şi utilajelor la preţuri accesibile atrage clienţii din ţările în curs de dezvoltare şi contribuie la această schimbare în detrimentul rivalilor occidentali”.
Comerţul Chinei cu Asia de Sud-Est l-a depăşit pe cel cu SUA în 2019, iar în prezent China are schimburi comerciale mai mari cu Rusia decât cu Germania. Tendinţele la nivelul schimburilor dintre China şi Brazilia arată că în curând şi această relaţie bilaterală va fi mai importantă decât aceea dintre China şi Germania.
O altă tendinţă majoră a reprezintă redirecţionarea investiţiilor Chinei în străinătate, după cum arată datele de la American Enterprise Institute preluate de WSJ. În timp ce investiţiile din Europa şi Statele Unite au scăzut semnificativ între 2018 şi 2023, mai ales în Europa, investiţiile Chinei în Africa, Asia de Est, America de Sud şi în Orientul Mijlociu au înregistrat o creştere masivă. După cum subliniază WSJ, investiţiile Chinei se îndreaptă mai ales către ţările bogate în resurse minerale.
“Lumea se împarte în sfere rivale”, a declarat Noah Barkin, consilier la Rhodium Group, o firmă de consultanţă din New York, şi “există riscul ca acest impuls să se accelereze în timp şi să devină mai dificil de gestionat de către guverne”.
Companiile europene au început să-şi reconsidere planurile de extindere în China, iar acum noua destinaţie pare să fie America, inclusiv ca urmare a stimulentelor acordate producătorilor interni prin programele guvernamentale ale administraţiei Biden.
Cu toate acestea, “o decuplare completă între China şi Occident nu este în cărţi, presupunând că nu va exista un conflict militar”, după cum mai arată WSJ, deoarece “costurile reduse de producţie şi piaţa vastă de consum a Chinei o fac în continuare indispensabilă pentru multe companii”.
Un exemplu oferit este cel al gigantului BASF, care are investiţii planificate în China de circa 10,5 miliarde de euro până în 2030, orientate mai ales către complexul petrochimic de la Zhanjiang. Practic BASF îşi mută principalele capacităţi de producţie acolo unde are cel mai bun şi cel mai ieftin acces la gazele naturale din Rusia.
Insistenţa liderilor politici din Europa şi din Statele Unite de a-şi reducere “expunerea” şi dependenţa faţă de China pare că a fost anticipată la Beijing, unde politica economică a încurajat “internalizarea” lanţurilor de aprovizionare şi producţie.
În aceste condiţii, “China a devenit tot mai puţin dependentă de importurile din alte ţări pentru dezvoltarea economiei sale industriale”, după cum mai arată WSJ pe baza datelor de la Netherlands Bureau for Economic Policy Analysis (CPB), publicate lunar în raportul privind evoluţia comerţului global (vezi graficul 2).
Astfel, raportul dintre volumul importurilor şi cel al producţiei industriale a scăzut de la circa 1,5 în urmă cu două decenii până la circa 0,6 în cazul Chinei, în timp ce pentru Statele Unite acest raport a crescut de la 1 până la aproape 1,3 în acelaşi interval.
Creşterea dependenţei de importuri a sectoarelor industriale din SUA şi Europa arată că toate declaraţiile liderilor politici privind reshoring-ul (relocarea capacităţilor de producţie între graniţele naţionale sau măcar în ţările considerate prietene) nu sunt decât vorbe goale.
Fostul bancher de investiţii David Goldman avertizează de mai mult timp, în articole din Asia Times, că decuplarea Statelor Unite de China este exclusă, în condiţiile în care sectorul industrial american manifestă o dependenţă extrem de ridicată de bunurile de capital din China.
“Dominaţia din ce în ce mai mare a Chinei în lanţurile globale de aprovizionare este rezultatul deficitului cronic de investiţii în industria prelucrătoare din SUA”, subliniază Goldman.
Dimensiunea problemei este evidenţiată şi de economistul britanic Philip Pilkington pe contul său de Twitter, unde arată că importurile de bunuri de capital din China reprezentau circa 5% din formarea totală de capital fix din SUA în 2000, iar în prezent ponderea este de circa 20%.
“Dacă schimburile comerciale dintre SUA şi China ar fi vreodată perturbate în mod serios, economia americană nu s-ar confrunta doar cu o penurie de importuri de bunuri de consum, ci întregul sector productiv naţional ar fi serios afectat în ceea ce priveşte crearea de noi capacităţi de producţie şi repararea şi înlocuirea capacităţilor existente”, scrie Pilkington.
Recent, David Goldman a mai lansat un avertisment. “Pierdem teren, nu îl câştigăm. Şi vom continua să pierdem teren până când nu vom inversa declinul investiţiilor industriale din ultimele două decenii. Fabricile de cipuri subvenţionate nu se pun la socoteală”, scrie fostul bancher de investiţii pe contul său de Twitter şi face trimitere către un articol din Nikkei Asia, unde se subliniază angajarea Chinei în propria sa campanie de decuplare.
Articolul semnat de Peter Tirschwell, vicepreşedinte pentru lanţuri de aprovizionare în cadrul S&P Global Market Intelligence, arată că “poziţia dominantă a Chinei în ceea ce priveşte exporturile devine mai puternică, nu mai slabă”.
În opinia lui Tirschwell, titlurile din presa internaţională, care se concentrează asupra falimentului dezvoltatorilor imobiliari, temperarea creşterii economice sau creşterea şomajului în rândul tinerilor, ignoră un aspect deosebit de important, acela al angajării Chinei în propria campanie de decuplare, prin reducerea dependenţei de importurile industriale, diversificarea pieţelor de export şi căutarea modalităţilor de evitare a obstacolelor create de tarifele americane.
“Capacitatea Chinei de a-şi păstra cota de piaţă în faţa unui efort concertat din partea SUA şi a aliaţilor săi de a diminua riscurile şi de a diversifica lanţurile de aprovizionare arată modul în care relaţiile comerciale tradiţionale se destramă şi dezvăluie structura în schimbare a comerţului internaţional în economia mondială post-globalizată”, este concluzia lui Peter Tirschwell.
Poate că a venit vremea recunoaşterii noii realităţi şi de către liderii politici din SUA şi Europa, care ar trebui să încerce şi alte abordări, în locul cererilor imperative adresate liderilor de la Beijing şi a atitudinilor de puteri coloniale scăpătate, disperate că influenţa lor nu mai valorează nimic.
Această disperare este simţită de toate ţările din Sudul Global, care acum îşi îndreaptă speranţele către alianţa BRICS.
Noua realiniere va permite locomotivei economiei globale să treacă la decuplarea vagoanelor care nu ţin pasul sau chiar încearcă să frâneze mersul către un nou cadru internaţional de dezvoltare.
SURSA:https://www.bursa.ro/locomotiva-economiei-mondiale-este-gata-sa-decupleze-vagoanele-care-nu-tin-pasul-67334153
