Suntem în plin sezon estival, iar rețelele de socializare sunt pline de fotografii din vacanțe sau experiențe aparte ale celor care sunt în concediu.
Unii dau sfaturi legate de cazare sau de drum pentru a le fi de ajutor celor care au programat mai târziu plecarea.
Este cazul unei românce care a postat sfaturi utile pentru cei care merg în Turcia cu mașina. Aceasta s-a referit la majoritatea situațiilor care ar putea să apară pe drum.
“Mergi cu mașina în Turcia? Sfaturi utile”
Românca a precizat inclusiv ce taxe de drum trebuie plătite în Bulgaria.
“Pentru tranzit Bulgaria ai nevoie de taxa de drum, se obține online pe bg.toll (cel oficial nu intermediari). Folosește Waze în Bulgaria, semnalizează radarele fixe (3 bucăți) și radarele mobile. Atenție în Bulgaria la limitatoarele de viteză (cocoașe) 7 bucăți, sunt în sate și orașe la trecerile de pietoni. Șoferii bulgari, majoritatea respectă viteza legală, în sate e bine să mergeți după unul, să nu rupeți mașina în cocoașe.
O să întâlniți după Iambol o porțiune de 15 km cu drum vălurit, (Yavas, Yavas). Ajungeți în vama turcă, încadrați mașina pe centru între gheretele de control pașapoarte ca să nu vă loviți ușa în barele de fier, trebuie să coborați și să zâmbiți la cameră pentru poză”, a scris aceasta pe Forum Turcia.
Unde trebuie să va înregistrați mașina în sistemul turcesc de taxare automată
“Ați intrat în Turcia, după 10 km pe stânga o să vedeți HGS-PTT, unde trebuie să vă înregistrați mașina în sistemul turcesc de taxare automată pentru a folosi autostrăzile și podurile, tunelurile.
Cu pașaportul și talonul se face înregistrarea, stickerul primit îl aplicați pe parbriz, acesta are încorporată o antenă transponder și la stațiile de taxare citește numărul mașinii și face scanarea automat. Intrarea pe autostradă o faceți pe culoarul HGS cu viteză mică, sunt stații care vă cer să apăsați un buton să vă emită un bon.
Încărcați max 300 tl pentru început indiferent de destinație, se practică țeapă de schimb valutar când va pune să încărcați cu o sumă mare să poată obține un câștig. Toate plățile să le faceți în moneda locală, lire turcești, schimbați euro și dolari la casele de schimb.
La benzinării plătiți cu cardul, pompagiul va întreabă, cash sau card, cash la el, card la casă și un bon se lasă la pompagiu. Ca să spălați mașina la Shell, mergeți la casă și vă dă un card pe care-l încărcați cu apă și săpun, mergeți la boxa scanați cardul pentru apă (su) sau săpun (Kopuc). Apoi folosiți cardul la toate benzinăriile Shell pentru spălare. Când ajungeți la destinație încărcați contul HGS la un oficiu poștal PTT, unde puteți plăti cu cardul.”
Radarele mobile
În continuare, femeia s-a referit și la radare.
“Atenție la radarele mobile care sunt obligatoriu semnalizate cu un triunghi pe asfalt, sunt și radare fixe în sistem EDS care vă calculează viteza pe o porțiune.
În Turcia pietonii NU au prioritate, trebuie să se asigure înainte de a păși pe trecere, dacă opriți și acordați prioritate asigurați-vă că turcul din spate a văzut intenția dvs, că altfel se urcă pe dvs.
Prioritatea în sensul giratoriu este de dreapta, dar ca regulă cine a băgat botul nu e vinovat. În Turcia nimeni nu semnalizează schimbarea benzii, dacă ai lăsat loc in față de o mașină, cineva se bagă.
Atenție in orașe la scutere și hamali, nu respectă nicio regulă de circulație, trec pe roșu, pe treceri de pietoni, merg pe contrasens.”
“Vă ridică mașina în 10 secunde”
“Atenție. Nu parcați in zone semnalizate cu indicator de oprire interzisă, pe locuri rezervate persoanelor cu dizabilități, vă ridică mașina in 10 secunde.”
Românca a încheiat postarea indicând și traseul pe care îl urmează.
“Noi folosim traseul de tranzit Bulgaria, Ruse -Razgrad – Targoviste-Iambol- Hamzabeyli.. Ne planificăm plecările duminica dimineață, ora 3, drumul in Bulgaria e pustiu singura grija animalele salbatice, iepuri, porci, căprioare”, a mai adăugat autoarea postării.
SURSA:https://ziare.com/turcia/sfaturi-utile-drum-masina-soferi-schimb-valutar-turisti-1879118



