Cu viziune si un gram de nebunie, Bogdan Ciocian, antreprenorul lantului de cafenele Meron, a mai deschis una in Brasov. La 19 ani a inceput cu un internet caffe, iar in 2015 a deschis prima cafenea Meron in Cluj Napoca. In 5 ani a dezvoltat 17 in total. Ultima, cea din orasul de la poalele Tampei, a gandit-o in pandemie.
“Iti trebuie o doza de curaj intr-o situatie mai delicata, de criza, sa iei astfel de decizie, nu a fost usor, pe de alta parte o situatie de criza iti ofera si oportunitati, poti gasi anumite spatii comerciale care inainte nu erau disponibile, piata muncii e mai flexibila. E o perioada in care ai unelte de negocieri. Avantajul nostru e ca suntem destul de versatili si ne adaptam usor”, spune Bogdan Ciocian, antreprenor.
De luni restaurantele si cafenelele vor fi inchise In Cluj Napoca, iar judetul Brasov are incidenta deja de 1,4. Daca localurile vor fi inchise si in restul oraselor, 40 la suta din angajati vor pleca acasa
“Va trebui sa luam o decizie destul de rapida ce colegi raman, ce colegi intra in somaj tehnic. Eu cred ca salvarea acestei industrii vine din aceste granturi pe care UE le pregateste pentru noi. Problema noastra ca si tara si mecanism e ca e foarte greoi tot procesul, nu au reusit sa puna platforma disponibil pentru depunerea dosarelor. Beneficiezi de granturi care te ajuta sa iti platesti datorii pe care le-ai acumulat, facturi restante”, mai adauga Bogdan.
“Ii stiu pe ei din Cluj ca eu sunt acolo studenta si i-am tot asteptat in Brasov ca am vazut ca au deschis peste tot. Tare ma bucur ca s-a deschis intr-un final. Foarte curajos mai ales acum ca se tot inchid. Trebuie sa continue viata si sa ne descurcam cu noul normal”, explica Anamaria, clienta a cafenelei.
Cafeneaua din Brasov e facuta in colaborare cu un investitor din Satu Mare, iar investitia se ridica la 100.000 de euro. Restul cafenelelor sunt in Cluj Napoca, Bucuresti, Targu Mures, Oradea, Zalau si Satu Mare. 11 sunt ale antreprenorului, 6 sunt facute cu franciza.
SURSA:https://www.orange.ro/info/news/mediafax/article/2985324

