Imobiliarii se pregătesc să facă bani în România dintr-un nou segment de investiții pe piața locală. Care sunt orașele vizate

Investitorii imobiliari din Europa își fac tot mai multe planuri de a-și pune banii în proiectele care sunt destinate închirierilor de locuințe, de locuire colectivă și dedicate studenților în țările din Europa de Est, România fiind o piața vizată în mod special, se arată într-o analiză realizată de compania de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield.
Potrivit consultanților, sectorul „living”, ce include locuințele destinate închirierii, căminele studențești și soluțiile de locuire colectivă, continuă să atragă un interes puternic din partea investitorilor în Europa. Potrivit studiului European Living Investor Survey 2025 realizat de companie, 75% dintre investitorii intervievați estimează o creștere a expunerii lor în acest sector în următorii cinci ani.
„Deși piețele consacrate precum Regatul Unit, Spania și Germania rămân în topul preferințelor investitorilor, raportul evidențiază un interes tot mai mare pentru Europa Centrală și de Est, în special România”, notează autorii studiului.
Deși în Vestul Europei, dezvoltarea de proiecte rezidențiale dedicate exclusiv închirierii nu este o practică nouă, în România, o piață în care cei mai mulți preferă să fie proprietari și nu chiriași, acest segment este abia la început pe piața locală. România avea cel mai mare procent de proprietari în casele lor la nivelul UE, astfel că, într-o țară în care, până acum cumpărarea era o prioritate, dezvoltarea de proiecte de închiriat nu era foarte atractivă.
Acum, segmentul închirierilor începe să crească, mai ales în condițiile în care prețurile locuințelor continuă să crească, iar generațiile tinere sunt mult mai dispuse să locuiască în chirie.
Totodată, proiectele de cămine studențești, deși au apărut câteva în București, încă este un segment subexploatat în România, care are câteva orașe cu potențial foarte mare prin centrele universitare pe care le au. Pe lângă București, în țară mai avem centre universitare regionale foarte puternice, cum ar fi Cluj, Iași, Timișoara, chiar și Constanța, Brașov sau Craiova.
Potrivit celor de la Cushman, trei orașe mari din România prezintă un potențial foarte ridicat pentru astfel de investiții, iar investitorii caută atât proiecte care sunt deja construite pentru a investi în ele, dar iau în calcul și proiecte care să fie demarate de la zero.
„Cu o cerere în creștere pentru locuințe de închiriat, centre universitare relevante în orașe precum București, Cluj-Napoca sau Timișoara, precum și costuri de dezvoltare competitive, România este din ce în ce mai atractivă pentru investitorii în căutare de randamente solide și proiecte greenfield”, se mai arată într-un comunicat remis redacției.
Proiectele rezidențiale de închiriat și cele de cămine studențești, la mare căutare
Studiul Cushman & Wakefield notează că tendințele europene de diversificare a portofoliilor și deschiderea către piețele emergente pot accelera apariția de investiții locale în locuințe de închiriat și cămine studențești.
Acestea sunt susținute de aspecte structurale precum urbanizarea accelerată, schimbările demografice și deficitul de locuințe moderne, ce au propulsat segmentul „living” la circa 20% din volumul total al investițiilor imobiliare europene.
În 2024, investițiile în locuințe destinate închirierii au însumat aproximativ 33 miliarde euro, în timp ce segmentul căminelor studențești a atras 6 miliarde euro, fiind segmentul cu cel mai mare potențial de creștere pentru 2025 datorită randamentelor ridicate și reglementărilor mai permisive comparativ cu alte sectoare ale pieței imobiliare.
„Piața rezidențială destinată închirierii din România începe să capteze tot mai multă atenție din partea investitorilor instituționali, în special în contextul tendințelor europene care favorizează extinderea segmentului «living». Creșterea urbanizării, nevoia tot mai accentuată pentru locuințe moderne de închiriat și atractivitatea centrelor universitare precum București, Cluj-Napoca sau Timișoara poziționează România ca un pol emergent în Europa Centrală și de Est” a explicat, în comunicatul citat, Vlad Săftoiu, Head of Research, Cushman & Wakefield Echinox.
sursa https://www.wall-street.ro/articol/Real-Estate/317028/imobiliarii-se-pregatesc-sa-faca-bani-in-romania-dintr-un-nou-segment-de-investitii-pe-piata-locala-care-sunt-orasele-vizate.html