HAMAS TRIMITE O DELEGAȚIE ÎN EGIPT PENTRU FINALIZAREA NEGOCIERILOR DE ÎNCETARE A FOCULUI

Șeful Biroului Politic al Hamas, Ismail Haniyeh a declarat că o delegație va merge în Egipt pentru a finaliza negocierile de încetare a focului în Fâșia Gaza.

Potrivit unei declarații scrise emise de Hamas, liderul Hamas a discutat despre negocierile privind încetarea atacurilor Israelului asupra Fâșiei Gaza într-o conversație telefonică cu șeful serviciilor de informații egiptene, Abbas Kamil.

Ismail Haniyeh a declarat că delegația de negociere a mișcării Hamas se va deplasa în Egipt cât mai curând posibil pentru a finaliza negocierile în curs de desfășurare, cu scopul de a contura un acord, care să satisfacă cererile poporului palestinian și să pună capăt atacurilor israeliene.

Presa egipteană a relatat cu o zi înainte că delegația Hamas a părăsit capitala egipteană Cairo și că va prezenta un răspuns scris la propunerea Egiptului privind un armistițiu.

Începând cu 7 octombrie până în prezent, peste 34 de mii de palestinieni, dintre care peste 24 de mii de femei și copii, au fost uciși în atacurile Israelului asupra Fâșiei Gaza.

Există aproape 80 de mii de răniți în regiune, unde sistemul sanitar este pe cale de prăbușire. Mai mult de 1,9 milioane de palestinieni au fost strămutați în interiorul Fâșiei Gaza.

Ignorând „rezoluția de încetare a focului” adoptată de Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite la 25 martie, armata israeliană și-a continuat ofensivele.

În pofida avertismentelor comunității internaționale, autoritățile israeliene continuă să afirme că vor lansa un atac terestru asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, unde s-au refugiat aproximativ 1,5 milioane de palestinieni.

SURSA:https://www.trt.net.tr/romana/actualitate/2024/05/03/hamas-trimite-o-delegatie-in-egipt-pentru-finalizarea-negocierilor-de-incetare-a-focului-2134953?fbclid=IwZXh0bgNhZW0CMTEAAR1TW4qU9pAyM2QIKKAsOYtLFwVP1L8-LBAg7y9Fw1OWVeQWT4pNfgAmR_k_aem_ARd6MdL5E4SK7JnBVxiO9Sf6F3HSeiOj9cgYpO-T28-Q48XAZtiCTGBn9mLOTtZpOcSPObQYOBXTBtc3ed-ae2Va

Lasă un răspuns