Uniunea Democrată Turcă din România a marcat Ziua Culturii Naționale sâmbătă, 18 ianuarie, la sediul Centrului de Educație și Cultură Turcă din Constanța.

 

Evenimentul a fost organizat de comisia de cultură a UDTR și a fost dedicat aniversării a 175 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu, dar și interferențelor cuturale româno-turce. În debutul evenimentului, președinta comisiei de cultură a UDTR, prof. Serin Türkoğlu, a aminitit că Ziua Culturii Naționale se sărbătorește anual la 15 ianuarie din 2011 și a specificat că din anul 2016, UDTR a marcat acest eveniment prin proiectul intitulat „Sub bolta geniilor Mihai Eminescu și Yunus Emre”, cei doi poeți de referință pentru culturile română și turcă. În alocuțiunea sa, decanul Facultății de Litere a Universității „Ovidius”, conf. univ.dr. Alina Buzatu, s-a referit la Luceafărul poezieie românești pe care l-a numit „omul deplin al culturii române”. Mihai Eminescu este „poetul emblematic, este emoția creativă emblematică a culturii noastre, este acel om care dă expresie și intelectuală și emoțională valorilor culturii noastre, valori pe care și cultura Turciei de ieri și de azi le împărtășește”, a afirmat conf.univ. dr. Alina Buzatu. În încheierea intervenței sale, decanul Facultății de Litere i-a felicitat pe organizatori pentru organizarea evenimentului, pentru „momentul de reflecție” acordat culturii. Conf.univ.dr. Veronica Nedelcu a specificat faptul că „ suntem roadele unei zone interculturale și că ne tragem seva din roadele pe care fiecare comunitate etnică a sădit-o în acest pământ dobrogean”. Referindu-se la cuvânt, conf. univ. dr. Veronica Nedelcu l-a numit „o hartă a identității noastre”. În acest context, al cuvintelor care unesc, conf. univ. dr. Veronica Nedelcu a amintit despre contribuția limbii turce la îmbogățirea vocabularului limbii române printr-o serie de cuvinte împrumutate, păstrate până azi în lexic. În alocuțiunea sa, dr. Ciden Sena s-a referit la cultură și a subliniat faptul că „promovarea culturii unei minorități naționale este un dar, în condițiile globalizării”. În lucrarea sa, poeta Urfet Șachir a făcut referire la interferențele culturale româno-turce, amintind de importanța operelor lui Dimitrie Cantemir printre care se numără și Istoria Imperiului Otoman. În finalul simpozionului, corul Mehtap, coordonat de prof. Melek Osman având ca dirijor pe soprana Daiana Melek Gavrilescu a prezentat un program artistic. Printre melodiile interpretate s-a aflat și binecunoscuta melodie „ Pe lângă plopii fără soț” pe versurile lui Mihai Eminescu. La eveniment au luat parte: președintele UDTR, ing.Fedbi Osman, secretarul general al UDTR, prof. Ervin Ibraim, subprefectul județului Constanța, dl. Șenol Ali și inspectorul școlar Icbal Anefi din partea ISJ Constanța. Evenimentul a fost coordonat și moderat de președinta comisiei de cultură a UDTR, prof. Serin Türkoğlu.
Sorina Asan-Biroul de Presă UDTR
traducere în limba turcă-Nurgean Ibraim
foto: Nilgün Panaitescu și Subihan Iomer

Romanya Demokrat Türk Birliği, 18 Ocak Cumartesi günü Köstence’deki Türk Eğitim ve Kültür Merkezi’nde Milli Kültür Günü’nü kutladı. R.D.T.B Kültür Komisyonu tarafından düzenlenen etkinlik Mihai Eminescu’nun doğumunun 175. yıldönümüne ve Romanya-Türkiye kültürel etkileşimlerine adanmıştır. Etkinliğin başında R.D.T.B Kültür Komisyonu Başkanı Serin Türkoğlu, Ulusal Kültür Günü’nün 2011 yılından bu yana her yıl 15 Ocak’ta kutlandığını hatırlattı ve 2016 yılından bu yana R.D.T.B’nin bu etkinliği Romanya ve Türkiye kültürleri için referans iki şair olan “Dahi Mihai Eminescu ve Yunus Emre’nin Gölgesinde” başlıklı projeyle kutladığını belirtti. “Ovidius” Üniversitesi Edebiyat Fakültesi Dekanı Doç. Dr. Alina Buzatu konuşmasında, ‘Romanya kültürünün eksizsiz adamı’ olarak nitelendirdiği ulusal şaire atıfta bulundu. Doç. Dr. Alina Buzatu, Mihai Eminescu’nun “sembolik bir şair, kültürümüzün sembolik yaratıcı duygusu, kültürümüzün değerlerine, dünün ve bugünün Türkiye kültürünün paylaştığı değerlere entelektüel ve duygusal ifade kazandıran kişi” olduğunu söyledi. Edebiyat Fakültesi Dekanı konuşmasının sonunda etkinliği düzenleyenleri kültüre verdikleri “aksettirme anı” için tebrik etti. Doç. Dr. Veronica Nedelcu, “biz kültürlerarası bir bölgenin meyveleriyiz ve özümüzü her etnik topluluğun bu Dobruca’ya ektiği meyvelerden alıyoruz” dedi. Doç. Dr. Veronica Nedelcu kelimeye atıfta bulunarak onu “kimliğimizin bir haritası” olarak nitelendirdi. Bu birleştirici kelimeler bağlamında, Türkçe’nin bugüne kadar sözlükte korunan bir dizi ödünç kelime aracılığıyla Romence kelime hazinesini zenginleşmesine yaptığı katkıdan bahsetti. Dr. Ciden Sena konuşmasında kültüre atıfta bulunarak “ulusal bir azınlığın kültürünü desteklemenin küreselleşen dünyada bir hediye olduğunun” altını çizdi. Şair Urfet Șachir bildirisinde, Dimitrie Cantemir’in Osmanlı İmparatorluğu Tarihi de dahil olmak üzere eserlerinin önemini hatırlatarak Romanya-Türkiye kültürel etkileşimlerine değindi. Sempozyumun sonunda, Prof. Melek Osman’ın koordinatörlüğünde ve soprano Daiana Melek Gavrilescu’nun orkestra şefliğinde Mehtap korosu sanatsal bir program sundu. Seslendirilen şarkılar arasında sözleri Mihai Eminescu’ya ait olan ünlü “Pe lângă plopii fără soț” (Eşsiz kavakların yanında) şarkısı da vardı. Etkinliğe katılanlar: R.D.T.B Genel Başkanı Fedbi Osman, Genel Sekreteri Prof. Ervin İbraim, Köstence Vali Yrd. Șenol Ali, ISJ Köstence okul müfettişi Dr. Icbal Anefi. Etkinlik, R.D.T.B Kültür Komisyonu Başkanı Serin Türkoğlu tarafından koordine edildi ve yönetildi.

www.sozmedia.ro
SOZ TV Sozmedia Söz Romanya Udtr Filiala Constanta Udtr Cobadin Udtr Techirghiol Udtr Eforie Udtr Tuzla Udtr-sucursala Macin Udtr Ada – Kaleh Udtr Valu Lui Traian
Sorina Asan- R.D.T.B. Basın Ofisi
Tercüme-Nurcan Ibraim
Fotoğraf: Nilgün Panaitescu ve Subihan Iomer

Lasă un răspuns