Un lider politic important cere măsuri urgente: În România intră alimente pline de OTRAVĂ. Ce vă lipseşte să acţionaţi?

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a cerut duminică, la şedinţa Consiliului Naţional al PSD, premierului Viorica Dăncilă să solicite instituţiilor responsabile măsuri urgente pentru ca alimente de calitate inferioară să nu mai intre în ţară. Acolo unde nu vor vedea efecte, Dragnea cere destituiri.

„Autoritatea pentru Protecţia Consumatorului şi cea Sanitar-Veterinară. În România intră alimente pline de otravă, chimicale, calitate mult inferioară faţă de acele alimente vândute în ţările de origine. Vă întreb ultima dată, ce vă lipseşte să începeţi acest program de protecţie a copiilor şi cetăţenilor români, ca ei să nu mai consume alimente otrăvite?”, a declarat Liviu Dragnea.

Acesta a cerut premierului Viorica Dăncilă să solicite instituţiilor responsabile un program de măsuri urgente, iar acolo unde nu se întâmplă nimic, să treacă la schimbări.

Sursa: mediafax

Lasă un răspuns