1. Haberler
  2. BUSINESS
  3. Şase malluri noi s-au deschis în 2019 şi patru au fost extinse la nivel naţional

Şase malluri noi s-au deschis în 2019 şi patru au fost extinse la nivel naţional

featured
service
0
Paylaş

Bu Yazıyı Paylaş

veya linki kopyala

Anul 2019 a adus pe piaţa locală şase noi centre co­mer­ciale sau parcuri de retail şi patru extinderi importante. Pentru prima dată în Sibiu a fost inaugurat un mall anul tre­cut, iar Iulius a deschis în Timişoara proiectul Iulius Town, care pe lângă mall vine şi cu o componentă de birouri. Rata extinderilor centrelor comerciale deja existente s-a ridicat la circa 40% la nivelul anului trecut, din totalul de 171.100 mp de noi spaţii de retail, potrivit datelor companiei de consultanţă imobiliară CBRE. „O tendinţă remarcată în 2019 a fost apetitul pentru procesele de refurbishment, tendinţă care se va menţine şi în perioada 2020-2021. Din dorinţa de a ţine pasul cu piaţa aflată în plină dezvoltare şi cu cererea consumatorului, centrele comerciale prezente pe piaţă de mai bine de zece ani alocă resurse pentru procesele de refurbishment“, a declarat Cristina Toroş, Senior Consultant, Retail Agency, CBRE România. Un astfel de exemplu este centrul co­mer­cial VIVO! Cluj-Napoca, aflat în proprieta­tea Immofinanz şi ad­ministrat de CBRE România, care a trecut în 2019 printr-un amplu proces de modernizare, în urma căruia au fost des­chise noi magazine, precum Peek & Cloppenburg, Skechers şi Nespresso. „Am observat atracţia investitorilor către oraşele se­cun­dare cu un sfert din totalul de mp – Zalău, Brăila, Buzău, Bacău, Drobeta-Turnu Severin şi totodată conso­li­darea pieţelor mature, unde găsim deja cel puţin două cen­tre comerciale – Bucureşti/Baloteşti, Timişoara şi Sibiu“, a spus Cristina Toroş.

sursa:      zf

Şase malluri noi s-au deschis în 2019 şi patru au fost extinse la nivel naţional
+ - 0

Giriş Yap

Sözmedia - Romanyaya Dair Herşey ayrıcalıklarından yararlanmak için hemen giriş yapın veya hesap oluşturun, üstelik tamamen ücretsiz!

KAI ile Haber Hakkında Sohbet