Record de turişti în Tulcea, dar doar 145 au folosit aeroportul. Autorităţile caută companii aeriene pentru zboruri spre Deltă

Cu doar 145 de pasageri care au tranzitat anul acesta aeroportul din Tulcea, autorităţile caută companii aeriene care să opereze curse internaţionale de anul viitor. Asta în condiţiie în care 2018 a adus un record al ultimilor ani în ceea ce priveşte numărul de turişti care au vizitat judeţul.

Milano, Madrid, Barcelona, Londra, Frankfurt şi Paris sunt destinaţiile externe pentru care Consiliul Judeţean Tulcea şi Regia Autonomă Aeroportul „Delta Dunării” din oraş caută companii aeriene, cărora să le ofere un ajutor de stat pentru deschiderea de noi rute. Asta după ce anul acesta, din cauza unor schimbări în clasificare a aeroportului, aici nu au mai aterizat decât avioanele de mici dimeniuni. Ceea ce s-a tradus într-un trafic redus considerabil, de la peste 4.000 de pasageri în 2017, la 145.

Autorităţile au lansat anunţul de participare la sfârşitul lunii trecute şi deja două companii aeriene şi-au arătat interesul şi au trimis solicitări, potrivit informaţiilor CJ Tulcea furnizate la solicitarea ECONOMICA.NET. Zborurile spre aceste rute vizează o frecvenţă de două zboruri/săptămână. 

De la an la an, numărut turiştilor care au venit în Delta Dunării a crescut. 2018 adus un record în ceea ce priveşte turiştii care s-au cazat în toate unităţile clasificate din judeţ. Dacă în perioada ianuarie-octombrie 2010 judeţul Tulcea era vizitat de doar 62.500 de turişti, în aceeaşi perioadă a acestui an numărul lor a crescut cu 158%, la peste 161.000 de turişti, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS) consultate de Economica.net. Vârful a fost atins în luna august, atunci când aproape 39.000 de turişti s-au cazat în hotelurile şi pensiunile din judeţ.

De anul viitor însă, pe aeroportul din Tulcea ar putea ateriza şi avioane care operează curse interne. 

„În urma discuţiilor avute în toamna anului 2018 cu conducerea companiei Tarom, a reieşit faptul că aceasta este interesată să opereze curse interne pe perioada primăvară-toamnă între unul din aeroporturile situate în Transilvania şi aeroportul Delta Dunării din Tulcea, având în vedere solicitările primite din partea turiştilor din această regiunecare vor să-şi petreacă minivacanţe în Delta Dunării”, se mai arată în răspunsul CJ Tulcea la solicitarea Economica.net.

Cum a pierdut aeroportul Tulcea 4.000 de pasageri

Aeroportul din Tulcea a trecut printr-un proces de modernizare în perioada 2015-2016, atunci când s-a investit în extinderea şi modernizarea pistei de aterizare, a platformei de îmbarcare şi debarcare şi a balizajului luminos pentru ca acestea să fie aduse la standardele UE. Anul trecut, aeroportul a intrat în procedura de certificare după noile reglementări şi a obţinut în decembrie 2017 certificatul de aerodrom prin care este autorizat să opereze.

Circa 4.000 de pasageri au tranzitat aeroportul în 2017, unde au aterizat şi avioane de tip Boeing 737-700 şi similare. Însă, după auditul Autorităţii Aeronautice Civile Române pentru conversia certificatului de aerodrom, aeroportului din Tulcea nu i-a mai fost acordată categoria VII de luptă cu focul, ci a fost retrogradată la categoria III, asta pentru că nu exista o remiză PSI, iar autospecialele de stins incendiile erau vechi. Din această cauză, avioanele de mari dimensiuni nu au mai aterizat pe aeroportul din oraş, iar anul acesta doar 145 de pasageri au tranzitat aeroportul.

Anul acesta, CJ Tulcea a alocat fonduri pentru achiziţia unei autospeciale, despre care, spun autorităţile „va duce în primul trimestru din 2019 la ridicarea categoriei de luptă cu focul de la categoria III, la VII”. În plus, au fost demarate alte două proeicte, cu fonduri UE, pentru construcţia unei remize PSI, dar şi pentru achiziţia de echipamente pentru creşterea siguranţei pasagerilor.

Autorităţile mai spun că din iunie 2019, pe aeroportul din Tulcea vor putea opera curse regulate şi charter de tip Boeing 737-700 sau similar.

Sursa: Economica

Lasă un răspuns

Stirile momentului