1. Haberler
  2. ECONOMIE
  3. FIRMELE MICI ȘI MIJLOCII DIN VESTUL ȚĂRII POT ACCESA FONDURI DE 40 DE MILIOANE DE EURO. ÎNSCRIERILE SE ÎNCHID LA FINALUL LUNII

FIRMELE MICI ȘI MIJLOCII DIN VESTUL ȚĂRII POT ACCESA FONDURI DE 40 DE MILIOANE DE EURO. ÎNSCRIERILE SE ÎNCHID LA FINALUL LUNII

featured
service
0
Paylaş

Bu Yazıyı Paylaş

veya linki kopyala

Microîntreprinderile cu până la nouă angajați, întreprinderile mici cu până la 49 de angajați și cele mijlocii cu până la 249 de angajați pot primi fonduri europene pentru proiectele lor, prin Programul de Sprijin pentru IMM-uri al ADR Vest. Sunt disponibili 41,25 de milioane de euro, iar fiecare solicitant poate primi între 200.000 și 4 milioane de euro.

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest, entitatea care gestionează fondurile europene, are în cadrul priorității „Regiune inovatoare și competitivă” a Programului Regional Vest și o componentă de sprijin pentru IMM-uri. În cadrul acesteia, sunt puse la dispoziție granturi în valoare totală de 41,25 de milioane de lei, finanțări nerambursabile.

Pentru activități de producție, fiecare finanțare va fi între 300.000 și 4 milioane de euro, în timp ce pentru servicii sumele sunt între 200.000 și un milion de euro, în funcție de codul CAEN. Perioada de depunere a proiectelor a început pe 1 august și se încheie pe 31 august, ora 12.

Cei de la ADR Vest prezintă trei motive pentru această intervenție regională:

  • nivelul moderat de antreprenoriat – zona de vest are doar 9% dintre IMM-urile din țară –
  • utilizarea redusă a tehnologiilor avansate și a inovării la nivelul IMM-urilor
  • densitatea redusă a IMM-urilor în Regiunea Vest – 26 IMM-uri/1.000 de locuitori, față de 56 de IMM-uri/1.000 de locuitori, media europeană

Ce se finanțează?

Potrivit ghidului de finanțare, sunt eligibile pentru finanțare proiecte care privesc:

  • Spații de producție de tip construcție industrială și spații pentru prestări servicii;
  • Echipamente tehnologice, utilaje, instalații de lucru, mobilier, echipamente informatice, birotică, de natura mijloacelor fixe;
  • Instalații/echipamente specifice care încorporează tehnologii avansate, susțin industrializarea automatizată și inovarea; instalații/echipamente specifice în scopul obținerii unei economii de energie;
  • Activități din domeniul economiei circulare/activități de dezvoltare de noi lanțuri de aprovizionare ecologice;
  • Active necorporale, exclusiv legate de desfășurarea activității finanțate: brevete, licențe, mărci comerciale, programe informatice, alte drepturi şi active similare;
  • Activități pentru extinderea piețelor de vânzare, a gamei de produse și servicii oferite; participarea la principalele canale și platforme de internaționalizare; dezvoltarea de activități de marketing;
  • Certificare/recertificare a produselor, serviciilor sau diferitelor procese specifice, etc.

Pot obține finanțare microîntreprinderile (0-9 angajați) cu locația de implementare în mediul urban, inclusiv stațiunile turistice atestate din mediul urban sau rural sau întreprinderi mici (10-49 angajați) și mijlocii (50-249 angajați) cu locația de implementare în mediul urban sau rural, inclusiv în stațiunile turistice atestate din mediul urban sau rural.

Condiții

Pentru a obținere finanțarea din fonduri europene, firmele trebuie să aibă și o contribuție proprie. În funcție de județ, avem:

  • Timiș: 50% pentru microîntreprinderi și întreprinderi mici și 60% pentru întreprinderi mijlocii;
  • Arad: 50% pentru microîntreprinderi și întreprinderi mici și 60% pentru întreprinderi mijlocii
  • Hunedoara: 30% pentru microîntreprinderi și întreprinderi mici și 40% pentru întreprinderi mijlocii;
  • Caraș-Severin: 40% pentru microîntreprinderi și întreprinderi mici și 50% pentru întreprinderi mijlocii.

În plus, mai trebuie ca numărul mediu de angajați al firmei să fie de minim 1 în anul anterior depunerii, firma să fi desfășurat activitate pe o perioadă de doi ani, să fi înregistrat profit din exploatare în anul anterior și să își asume să aibă cel puțin trei angajați în plus.

„Proiectul trebuie să propună: o investiție inițială, respectiv înființarea unei noi unități/ extinderea capacității unei unități existente/ diversificarea producției unei unități prin produse sau servicii care nu au fost fabricate anterior în unitate. Proiectele cu construcții se depun cu Certificat de urbanism. Autorizația de construire se depune până cel târziu la depunerea primei cereri de rambursare pentru cheltuielile aferente contractului de execuție lucrări”, se mai arată în ghid.

De menționat că nu se finanțează lucrări sau achiziții deja demarate, proiecte de înlocuire a echipamentelor existente și investițiile dedicate exclusiv spațiilor sau sediilor administrative.

SURSA:https://www.tion.ro/stirile-judetului-timis/firmele-mici-si-mijlocii-din-vestul-tarii-pot-accesa-fonduri-de-40-de-milioane-de-euro-inscrierile-se-inchid-la-finalul-lunii-1913688/

FIRMELE MICI ȘI MIJLOCII DIN VESTUL ȚĂRII POT ACCESA FONDURI DE 40 DE MILIOANE DE EURO. ÎNSCRIERILE SE ÎNCHID LA FINALUL LUNII
+ - 0

Giriş Yap

Sözmedia - Romanyaya Dair Herşey ayrıcalıklarından yararlanmak için hemen giriş yapın veya hesap oluşturun, üstelik tamamen ücretsiz!

KAI ile Haber Hakkında Sohbet