1. Haberler
  2. COMPANII
  3. Bursă: Mihai Marcu, CEO MedLife, a vândut 1 milion de acţiuni pentru 5,8 milioane de lei. Cumpărători, investitorii de la Bursa de Valori

Bursă: Mihai Marcu, CEO MedLife, a vândut 1 milion de acţiuni pentru 5,8 milioane de lei. Cumpărători, investitorii de la Bursa de Valori

featured
service
0
Paylaş

Bu Yazıyı Paylaş

veya linki kopyala

Compania antreprenorială MedLife (M), furnizor de servicii medicale private, a anunţat la Bursa de Valori că Mihai Marcu, director general şi cel mai mare acţionar persoană fizică, a vândut 1 milion de acţiuni M la preţul de 5,82 lei pe acţiune.

Tranzacţia, în valoare de 5,82 mil. lei, a fost încheiată pe 9 decembrie 2024 şi potrivit datelor publicate în sistemul bursei a fost una specială de tip DEALS.

Cumpărători au fost investitorii de la Bursa de Valori, fiind probabil vorba şi de fonduri de pensii. Pe 9 decembrie acţiunile M au închis pe piaţa regular la 5,89 lei.

Compania are o capitalizare bursieră de 3,2 mld. lei după ce de la începutul anului acţiunile s-au apreciat cu 53%, printre cele mai mari creşteri ale unui emitent inclus în BET. Spre comparaţie indicele a urcat cu 13,5%.

La 30 iunie Mihai Marcu avea 14,38% din companie, adică un număr de 76,4 milioane de acţiuni.

Medlife a raportat venituri operaţionale de 1,98 miliarde de lei în primele nouă luni din 2024, în creştere de la 1,64 mld. lei din aceeaşi perioadă a anului precedent, deci mai mari cu 21%. Profitul net s-a majorat de peste 5 ori la 20,8 mil. lei, de la 3,8 mil. lei în primele 9 luni/2023.

sursa https://www.zf.ro/burse-fonduri-mutuale/bursa-mihai-marcu-ceo-medlife-a-vandut-1-milion-de-actiuni-pentru-5-22607056

Bursă: Mihai Marcu, CEO MedLife, a vândut 1 milion de acţiuni pentru 5,8 milioane de lei. Cumpărători, investitorii de la Bursa de Valori
+ - 0

Giriş Yap

Sözmedia - Romanyaya Dair Herşey ayrıcalıklarından yararlanmak için hemen giriş yapın veya hesap oluşturun, üstelik tamamen ücretsiz!

KAI ile Haber Hakkında Sohbet