Aproape ajunsesem să cred că această minunăție de pădure este un parc. Credeam că este intangibilă, că există un fel de acord tacit între autorități pentru a fi protejată. Mii de oameni vin aici să se plimbe, să alerge, să respire aer curat. Sunt mereu crosuri, maratoane, evenimente, aici se fac filmări pentru că este singura pădure din București. Este cea mai mare sursă de aer pentru marele oraș cu pretenții europene. Iar acum… a intrat în exploatare!
Astăzi 5 ianuarie 2020, am văzut sute de copaci mari, doborâți. Pretutindeni sunt anunțuri: ”parchet în exploatare”. Sute de copaci sunt marcați cu semne de tăiere. Peisajul este dezolant. Un panou anunță că Ocolul silvic București are autorizație pentru acest act comercial, suprafața, 24 hectare, și volumul de lemn pe care îl vor extrage: 576 metri cubi. Pe același panou, la capitolul cum se asigură regenerarea pădurii, este trasă o linie. În nici un fel. De-asemeni, la anul în care pădurea va fi regenerată complet, nimic. Linie.
Cei care vor veni în aceste zile la pădure vor avea un șoc.
Sunt sigur că această exploatare este un legală. Prea are multe panouri și avertismente, inclusiv acela ca dacă cineva observă furturi să sune la poliția Voluntari. Probabil este exploatată conform legii, ca orice pădure. Nu vorbesc aici de furturile de lemn care au făcut din România cap de afiș pentru presa internațională, ci de altceva.
Pur și simplu, pădurea Băneasa nu este o pădure oarecare. Este fundamentală pentru București, ca sursă de aer curat. Nu poate fi exploatată ca orice pădure. Nu se poate ca aerul nostru să fie decis de un șef de ocol silvic, nu se poate ca o pădure strategică din punct de vedere al rolului său pentru București să aibă același statut ca un crâng oarecare. Poate că ar trebui ca pădurile din preajma Bucureștilor – Chitila, Mogoșoaia și altele, să capete un statut special, poate că ar trebui declarate parcuri, rezervații… În orice caz au nevoie de un statut special.
Nu știu cine poate face acest lucru, probabil guvernul domnului Orban, dar pentru ca acest lucru să se întâmple, este nevoie ca noi să strigăm despre acest lucru.
Ei bine, acesta este un strigăt: Bucureșteni! Pădurea Băneasa pierde sute, mii de copaci! E nevoie să facem ceva pentru ca pădurile din București și din împrejurimile zonei metropolitane, atâtea câte mai sunt, să capete un statut special, să fie protejate. Importanța lor este uriașă pentru noi!
Habar n-am cât valorează cei 576 de metri cubi de lemn care sunt extrași chiar acum din pădure, nici ce se va întâmpla cu ei. Poate ajung lemne de foc, poate mobilă sau paleți. Ceea ce știu este că valoarea intrinsecă a arborilor vii este ne-cuantificabilă în termeni de sănătate pentru noi, cetățenii acestui oraș sufocat de traficul infernal, de poluare, de urâțenie și de gunoaie. Această pădure este printre puținele locuri în București unde liniștea, frumusețea și natura există încă.
Este o pădure proprietate a statului și se presupune că statul are discernământul de a o administra în numele nostru, al tuturor. Aici nu este vorba doar despre valoarea în bani a lemnului, ci despre o valoare cu mult mai mare. Decizia de a tăia o astfel de pădure pur și simplu nu poate fi luată la nivelul unui ocol silvic, căci implicațiile sunt enorme.
Una peste alta, oameni buni ai Bucureștilor, e nevoie să ridicăm glasul pentru aceste păduri metropolitane să fie protejate. Dacă fiecare dintre voi, cei care v-ați bucurat vreodată de această pădure ați spune NU tăierii, poate că actul stupid și iresponsabil de a o da jos ar fi oprit. Voi cei care alergați zilnic în această pădure, voi cei care vă plimbați câinii, ca și mine, care vă bucurați de bicicletele voastre, voi cei care organizați alergări sau care participați la ele, pentru diferite cauze, este un moment bun să spuneți ceva, să aveți o opinie, să o manifestați, să rostiți. Nu este adevărat că nu putem face nimic. Putem și trebuie să facem ceva.
Acum vreo doi ani am fost șocat să văd că în aceeași pădure era organizată o… vânătoare!!! Cu câini, focuri de armă și tot tacâmul. Nu știu ce vânau. Dar am văzut de multe ori iepurii, căprioarele, am ascultat de multe ori păsările în această pădure în care mergem să medităm, să respirăm, să ne reconectăm cu pământul și natura. Atunci nu am făcut nimic, nu am rostit nimic, nu m-am interesat să aflu cum este posibil ca în această pădure în care oamenii se plimbă în fiecare zi, să existe o vânătoare! În București! Dar mi-am reproșat mult timp acest lucru.
Acum însă nu pot și nu vreau să nu rostesc aceste lucruri. Sistemele acestei lumi, dacă sunt așa cum sunt, sunt pentru că de foarte multe ori noi toți ne spunem că nu e treaba noastră, deși ne dor unele lucruri. Ne spunem că nu putem face nimic, că alții au responsabilitatea de a face ceva. Ei bine, dacă această pădure este una publică, proprietate a statului român, adică a noastră, atunci avem obligația să facem ceva și gestul minim este acela de a exprima nemulțumirea și de a rosti ceea ce vrem.
Eu Horia Francisc Țurcanu, vreau ca această pădure să rămână neatinsă, ca splendoarea verticală a copacilor să rămână la locul ei, vreau ca cei asemenea mie să continue să se bucure de ea, să o respire cu recunoștință pentru aerul și frumusețea acestui loc. Vreau să rămână un spațiu în care, în zilele de arșiță irespirabilă a verii să pot să mă refugiez. Vreau să continui să întâlnesc pe cărările acestei păduri alergători, cicliști, copii și animale, vreau ca păsările să rămână la locul lor. Rostesc toate acestea în numele meu, al Elenei AmmaRa și al celor care sunt conștienți că aceste păduri sunt administrate de stat, în numele nostru, dar nu întotdeauna pentru noi.
Și vă invit, pe cei care vreți același lucru, să facem ceva, împreună, astfel încât pădurea Băneasa să rămână în picioare.
Poate că ar trebui să facem o petiție on-line, un demers, oricât de mic. Dacă celor cărora le pasă li se alătură cei care beneficiază în mod direct de binefacerile acestei păduri, atunci suntem deja mulți.
Și poate că acesta este începutul unei schimbări în ceea ce privește statutul pădurilor din București și din preajmă.
sursa: calatoriainimii
