Primele activităţi au avut loc într-un spaţiu închiriat, un apartament mic, frumos amenajat şi luminos, care, anterior, fusese un garaj.
Andra Cioba şi Cristina Bajdechi erau în concediu de creştere a copiilor atunci când au început să organizeze ateliere pentru cei mici cu activităţi diverse. De la propriii copii, au ajuns să coopteze şi alţi „amatori“, care veneau iniţial însoţiţi de părinţi.
„Atelierele aveau loc de mai multe ori pe zi, cu grupe diferite, copiii veneau şi făceau anumite activităţi cu o tematică gândită dinainte. Au început să ne frecventeze periodic aceiaşi copii, iar părinţii lor ne încurajau să mergem mai departe şi, treptat, copiii lor să vină fără ei o oră-două-trei pe zi. De acolo s-a ajuns la ideea unei grădiniţe şi astfel am ajuns la a crea o grădiniţă acum circa trei ani“, a povestit Andra Cioba, cofondatoarea Wizz for Kids din Cluj-Napoca, la emisiunea online ZF Afaceri de la zero.
Primele activităţi au avut loc într-un spaţiu închiriat, un apartament mic, frumos amenajat şi luminos, care, anterior, fusese un garaj. Cele două antreprenoare au plătit în avans chiria pe două luni şi au început să ocupe, treptat, rafturile disponibile cu materiale didactice şi jucării.
„Copiii cu care am început grădiniţa au crescut, părinţii erau foarte mulţumiţi de activităţile didactice, aşa că au venit cu propunerea să facem mai mult, ca să nu plece de la noi. Am evaluat toate opţiunile cu Andra şi am hotărât că putem merge mai departe deschizând şi o şcoală. Am încercat să oferim altceva decât ce este pe piaţă şi am optat pentru sistemul britanic“, a spus Cristina Bajdechi.
La bază, ambele antreprenoare din spatele Wizz for Kids sunt profesori, educatori şi învăţători şi au experienţă în educaţie, astfel că afacerea se potriveşte perfect cu aptitudinile şi calificările lor. Wizz for Kids a început anul acesta o abordare diferită a predării, îmbinând disciplinele cu diferite epoci istorice.
„Fiecare săptămână este dedicată unei epoci, iar toate activităţile sunt dedicate epocii respective. De exemplu, într-o săptămână avem matematică şi artă şi combinăm cele două discipline. Am vrut să rupem tendinţa sistemului tradiţional de a învăţa sacadat. Copiii de la şcoală, fiind crescuţi majoritar de noi în grădiniţă, sunt obişnuiţi cu sistemul nostru de învăţare“, mai spune Cristina Bajdechi.
Între cele două fondatoare, sarcinile sunt împărţite, astfel că Andra Cioba se ocupă mai mult de şcoală, iar Cristina Bajdechi „ mai mult de grădiniţă. Amândouă sunt însă şi educatori, respectiv profesori la clasă pentru cei aproximativ 70 de copii înscrişi în ambele cicluri de studii.
„Echipa de pedagogi este pe măsură. La grădiniţă avem zece copii într-o grupă la doi adulţi, adică un educator plus un asistent care ajută constant educatorul şi copiii în activităţi. Acelaşi sistem îl avem şi la şcoală. Nu avem un învăţător dedicat unei clase, ci suntem o echipă de trei profesori specialişti, care, prin rotaţie, mergem la fiecare din cele două clase. Pe şcoală suntem şase pedagogi, iar pe grădiniţă suntem aproximativ zece“, explică Andra Cioba.
Costurile de şcolarizare sunt de 1.750 de lei pentru copiii de la clasa întâi în sus, în vreme ce, pentru grădiniţă, tarifele sunt diferenţiate în funcţie de timpul pe care cei mici îl petrec acolo. Astfel, taxa pe lună pentru programul scurt, până la ora 13, este de 1.400 de lei, iar pentru programul lung, până la 17.30, este de 1.500 de lei.
„Ce ne dorim este să păstrăm ideea de afacere mică, pentru că suntem implicate 100% şi ne place să ştim tot ce se întâmplă. Pentru asta, vrem ca lucrurile să rămână mici“, spune Cristina Bajdechi.
La rândul său, Andra Cioba adaugă că nu îşi doreşte să aibă sute de elevi în grădiniţa şi şcoala Wizz for Kids, pentru că vor să aibă totul sub control. Cele două instituţii de învăţământ se află în curs de acreditare britanică, iar planul antreprenoarelor este să continue să ducă mai departe la şcoală generaţiile care vin de la grădiniţă.

Costurile de şcolarizare sunt de 1.750 de lei pentru copiii de la clasa întâi în sus, în vreme ce, pentru grădiniţă, tarifele sunt diferenţiate în funcţie de timpul pe care cei mici îl petrec acolo.
Sursa:https://www.zf.ro/afaceri-de-la-zero/afaceri-de-la-zero-andra-cioba-si-cristina-bajdechi-au-deschis-o-20311243




