1. Haberler
  2. ECONOMIE
  3. 23% DIN JOBURI VOR AVEA PROBLEME ÎN URMĂTORII 5 ANI, SPUNE UN RAPORT WORLD ECONOMIC FORUM

23% DIN JOBURI VOR AVEA PROBLEME ÎN URMĂTORII 5 ANI, SPUNE UN RAPORT WORLD ECONOMIC FORUM

featured
service
0
Paylaş

Bu Yazıyı Paylaş

veya linki kopyala

World Economic Forum a publicat un raport numit Future of Jobs 2023. Îl găsiți aici.

O concluzie de acolo este că 23% din joburi vor suferi modificări în următorii 5 ani. Unele vor dispărea, dar vor și apărea altele noi și moderne. În total, 23% se vor schimba și deci o mulțime de angajați vor avea de suferit din acest motiv. În. Doar. Cinci. Ani!

Mai exact, din cele 679 de milioane de joburi analizate pentru raport, 83 de milioane vor dispărea, dar vor apărea 69 de milioane de joburi noi. Dă cu minus.

75% dintre companii vor să adopte tehnologii AI în următorii 5 ani. Țeapă, însă, pentru că nu acest factor va duce la dispariția joburilor, ci de fapt AI-ul va crea mai multe joburi decât va distruge.

De fapt, aceleași trei motive care duc la dispariția joburilor duc de fapt și la apariția unor alte joburi, pentru nevoie moderne. Cele trei motive sunt sustenabilitatea, tehnologiile moderne și evoluția economică.

Ultimul este ușor de înțeles. Contextul geo-politic și criza economică nu dau speranțe la o creștere mare economică în următorii 5 ani, așa că majoritatea angajatorilor nu estimează o creștere mare a business-ului și deci a numărului de angajați.

Sustenabilitatea și standardele ESG vor crea de fapt joburi. Sunt elemente disruptoare, dar în sensul care trebuie. Vor fi joburi pentru specialiști în sustenabilitate, pentru tehnicieni care montează panouri solare, pentru ingineri în tehnologii verzi. Și probabil că vor și dispărea joburi; cea de miner, de exemplu, nu mai pare de viitor.

Celălalt aspect, tehnologii moderne, este de fapt o umbrelă unde se ascund cele mai multe schimbări în plus și în minus la joburi.

Scrie pe acolo prin raport că vor fi mult mai multe joburi pentru securitate cibernetică, data analytics, specialiști e-commerce, transformare digitală, marketing digital șamd.

În același timp, tehnologia va distruge multe joburi. Raportul le consideră cele mai amenințate pe ale funcționarilor din bancă, din poștă, casieri și vânzători de bilete, specialiști în introducere de date, contabili și economiști, secretare și altele.

Și treaba asta este deja evidentă. Casierii, de exemplu, sunt înlocuiți de case automate self-service inclusiv la mine în cartier la magazinele de proximitate.

Aici este de fapt drama acestei transformări. Se spune că vor dispărea 83 de milioane de joburi, dar vor apărea alte 69 de milioane de joburi noi, însă acestea nu vor fi ocupate de 69 de milioane de oameni dintre cei concediați inițial. Nu, foarte mulți dintre cei 84 de milioane de oameni care-și pierd jobul nu își vor găsi altul prea ușor, poate deloc.

Dacă se închide mina, nu te încălzește cu nimic faptul că s-a deschis în schimb un job de Digital Transformation Specialist în alt județ al țării. Sunt infime șansele să-l ocupi tu. Dacă ai lucrat 15 ani pe post de casier, nu poți fi mâine tehnician de instalare de panouri solare.

Milioane de oameni vor trece prin drame de acest tip în următorii 5 ani. Morala aici este să fii constant vigilent. Să te uiți pe astfel de știri și să fii atent la ce se întâmplă în jurul tău, că uneori te poți pregăti din timp pentru unele schimbări. Dacă astăzi ești casier la hipermarket, poate ar trebui să te muți în departamentul de pus marfă la raft. Casele self-service sunt aici, dar până la roboții care transportă marfă mai avem.

Pur și simplu trăim vremurile în care fiecare angajat trebuie să fie cu ochii pe astfel de lucruri, pe ce se întâmplă în jurul lui, pe ce amenințări sunt pentru jobul său. Nu-i deloc ușor să faci asta după 10 ore de muncă și apoi fuga acasă la copii. Dar trebuie.

SURSA:https://www.nwradu.ro/2023/05/sfert-joburi-probleme-urmatorii-5-ani/

23% DIN JOBURI VOR AVEA PROBLEME ÎN URMĂTORII 5 ANI, SPUNE UN RAPORT WORLD ECONOMIC FORUM
+ - 0

Giriş Yap

Sözmedia - Romanyaya Dair Herşey ayrıcalıklarından yararlanmak için hemen giriş yapın veya hesap oluşturun, üstelik tamamen ücretsiz!

KAI ile Haber Hakkında Sohbet