RUSIA ATACĂ CAPITALA UCRAINEANĂ KIEV PENTRU A TREIA OARĂ ÎN ULTIMELE 5 ZILE

Rusia a atacat capitala ucraineană Kiev cu rachete balistice în această dimineață.

Serghei Popko, șeful administrației militare a orașului Kiev, a declarat pe contul de socializare al administrației că armata rusă a efectuat un atac cu rachete asupra Kievului pentru a treia oară în ultimele 5 zile.

„Inamicul a tras 2 rachete balistice de pe teritoriul Crimeii ocupate în jurul orei 10.30. Ambele rachete au fost distruse de sistemele noastre de apărare aeriană”, a precizat oficalul.

Popko a spus că unele clădiri au fost avariate în districtele Pecersk, Solomen, Dnipro și Golosiiv, unde au căzut fragmente de rachete, iar 4 persoane, inclusiv un copil, au fost rănite.

În declarația făcută de Comandamentul Forțelor Aeriene ucrainene, s-a precizat că Rusia a efectuat un atac cu 9 vehicule aeriene fără pilot (UAV) de model „Shahed”.

Potrivit comunicatului, 8 UAV-uri au fost doborâte de forțele de apărare aeriană ucrainene deasupra regiunilor Nikolaev și Odessa.

Pe de altă parte, în declarația făcută de forțele de apărare din sudul Ucrainei, s-a raportat că Rusia a tras o rachetă antiaeriană de model X-31P din Marea Neagră pentru a avaria sistemele de apărare antiaeriană ucrainene din regiunea Odessa și că racheta și-a pierdut capacitatea de luptă în aer, iar în urma atacului nu s-au înregistrat pierderi de vieți omenești și pagube.

În declarație, s-a menționat că armata rusă a atacat Ucraina cu drone „Shahed” în mai multe valuri și s-a comunicat că patru drone au fost doborâte în regiunile Odessa și Nikolaev.

De asemenea, o instalație energetică din regiunea Nikolaev a fost lovită, incendiul de la instalație fiind stins rapid de către pompieri. Iar în urma căderii pieselor UAV-ului doborât în Nikolaev, o casă a fost avariată, la fața locului a izbucnit un incendiu, geamurile caselor din jur au fost sparte și 11 persoane au fost rănite, conform primelor determinări.

În regiunea Odessa, resturile UAV-ului au avariat o instalație energetică, iar incendiul izbucnit la fața locului a provocat întreruperi de energie electrică în unele părți ale centrului regional și în localitățile din jur.

SURSA:https://www.trt.net.tr/romana/lume/2024/03/25/rusia-ataca-capitala-ucraineana-kiev-pentru-a-treia-oara-in-ultimele-5-zile-2119973?fbclid=IwAR2JB1rHj4HGK4otxhc_yzcykCi-l4TbRHF_V9hu-rYeED5Ynl88PGcxu-A

Lasă un răspuns