TÜRKIYE A SALUTAT REZOLUȚIA ONU PRIVIND PROFANAREA CĂRȚILOR SFINTE


Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat o rezoluție care recunoaște violența împotriva cărților sfinte ca fiind o încălcare a dreptului internațional. Türkiye a fost una dintre țări inițiatoare a acestei rezoluții.
Türkiye a salutat adoptarea de către Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU) a unei rezoluții care recunoaște violența împotriva cărților sfinte ca fiind o încălcare a dreptului internațional și condamnă ferm astfel de acte.
Ministerul Afacerilor Externe a emis o declarație scrisă cu privire la rezoluția Adunării Generale a ONU care recunoaște toate actele de violență împotriva cărților sfinte ca fiind o încălcare a dreptului internațional.
În declarația ministerului se menționează: „Salutăm decizia Adunării Generale a ONU din data de 25 iulie 2023 de a considera orice formă de violență împotriva cărților sfinte drept o încălcare a dreptului internațional, țara noastră fiind una dintre inițiatorii acestei rezoluții”.
Se notează, de asemenea, că rezoluția are o importanță deosebită în lumina incidentelor recente de ardere a Sfântului Coran desfășurate sub protecția poliției în Suedia, Danemarca și Olanda, și se precizează: „Este esențial ca comunitatea internațională să acționeze în mod decisiv împotriva unor astfel de infracțiuni motivate de ură, care jignesc profund miliarde de musulmani.”
A mai fost subliniat că Türkiye va continua să își îndeplinească responsabilitățile în combaterea islamofobiei.
SURSA:https://www.trt.net.tr/romana/lume/2023/07/27/turkiye-a-salutat-rezolutia-onu-privind-profanarea-cartilor-sfinte-2016673