ROȘIA MONTANĂ: CANADIENII AU CONTESTAT DECIZIA CARE OBLIGĂ COMPANIA RMGC LA PLATA CHELTUIELILOR DE JUDECATĂ DE 10 MILIOANE DE DOLARI

Compania canadiană Gabriel Resources a anunțat luni, 8 iulie, că a depus o contestație împotriva deciziei tribunalului de arbitraj de la Washington (ICSID), care a acordat României daune de 10 milioane de dolari. Acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) a decis să solicite anularea deciziei favorabile României din procedura de arbitraj derulată timp de 9 ani la Washington, în care compania solicitase despăgubiri de miliarde de dolari de la statul român pentru pretinsa blocare abuzivă a proiectului minier, despăgubiri respinse de tribunalul arbitral, conform Profit.ro.

Statul, prin ANAF şi Ministerul Finanţelor, a demarat deja executarea silită a Gabriel Resources, pentru recuperarea de la aceasta a costurilor de 10 milioane de dolari ale procedurii de arbitraj, desfăşurată la Centrul Internaţional de Reglementare a Disputelor privind Investiţiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID).

„Compania intenţionează să conteste decizia arbitrală, prin procedura de anulare prevăzută de Convenţia ICSID. Solicitarea de anulare va fi depusă pe 7 iulie sau înainte de această dată. Anularea nu reprezintă un apel pe fond la decizia arbitrală, ci o procedură care, dacă va avea succes, va invalida decizia arbitrală şi va desfiinţa dispoziţia de achitare a costurilor (României, de către Gabriel Resources – n.r.)″, este decizia companiei prezentată de Profit.ro.

Cei de la Gabriel Resources intenţionează să atace şi recenta decizie a Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) de la Bucureşti, de a respinge solicitarea companiei de prelungire cu încă 5 ani, până în 2029, a licenţei de concesiune pentru exploatare a perimetrului auro-argintifer Roşia Montană, emisă iniţial în 1999 şi prelungită apoi în 2019.

România a avut câștig de cauză

Pe 8 martie, tribunalul arbitral de la Washington a respins pretenţiile reclamanţilor în cazul Roşia Montană, companiile Gabriel Resources Ltd. şi Gabriel Resources (Jersey), obligând companiile să plătească României cheltuielile de judecată, dar şi dobândă.

SURSA:https://www.stiripesurse.ro/rosia-montana-canadienii-au-contestat-decizia-care-obliga-compania-rmgc-la-plata-cheltuielilor-de-j_3372619.html

Lasă un răspuns