Românii au ales destinații extravagante pentru petrecerea Sărbătorilor de Iarnă

Românii au plătit cu 10-15% mai mult în acest an pentru vacanţele din perioada Sărbătorilor de iarnă, cele mai multe cereri fiind pentru staţiunile montane autohtone – Sinaia, Poiana Braşov, Buşteni şi Păltiniş, dar şi pentru destinaţii exotice, precum Mauritius, Maldive, Republica Dominicană, Egipt, Dubai, relatează agerpres.ro.

Cei care au dorit să-şi petreacă Revelionul la schi în Bulgaria şi-au rezervat cu câteva luni bune în avans vacanţa datorită cererii crescute pentru Bansko şi Pamporovo, unde numărul de turişti străini este în creştere de la an la an.

Voucherele de vacanţă au fost folosite de români şi pentru a-şi cumpăra vacanţe de sfârşit de an în staţiuni balneare, dar şi în cele montane, mai puţin tradiţionale până în acest an – Breaza, Câmpina, Valea Doftanei, Cheia, Moeciu, Fundata.

„Vacanţele din perioada Sărbătorilor de iarnă au avut, în acest an, în general, tarife mai ridicate, iar tendinţa este de creştere a bugetului alocat faţă de anul trecut, fiind cu aproximativ 10-15% mai mare. Bugetul mediu alocat unei vacanţe în străinătate a fost de 3.000 euro/persoană, variind în funcţie de destinaţia aleasă şi tipul de vacanţă. S-au cumpărat vacanţe la 2.500 euro pentru un sejur de relaxare, până la 4.000-5.000 euro şi chiar mai mult, pentru un circuit mai complex, în care explorezi mai multe destinaţii şi care include mai multe activităţi”, a precizat pentru AGERPRES Daniela Shah, coproprietar & Strategy manager Eturia.

Cea mai ieftină vacanţă în destinaţii exotice a fost în Maroc, 13 zile, pentru care o familie de 2 persoane a plătit 3.100 euro. La polul opus, Daniela Shah menţionează clienţii care au ales pentru vacanţa de sărbători cu familia un circuit personalizat în Hong Kong, Maldive şi Japonia, cu activităţi deosebite incluse, hoteluri de 5 stele şi transferuri private, cu un buget de peste 15.000 euro/persoană.

„În perioada sărbătorilor avem turişti de toate vârstele – familii de tineri între 25-40 ani, cu 1-2 copii, dar avem din ce în ce mai mulţi turişti peste 55 de ani. Anul acesta, clienţii noştri au ales vacanţe variate, de la sejururi pe plajă în Mauritius, Maldive, Republica Dominicană sau Zanzibar, la circuite de grup cu însoţitor sau croaziere, dar avem şi turişti care au preferat circuite personalizate, cu servicii private”, a spus Daniela Shah.

Aceasta precizează că atunci când îşi aleg o vacanţă în destinaţii exotice, românii sunt atenţi şi la durata unei escale, factor care influenţează destul de mult decizia de achiziţie. Clienţii sunt mult mai atenţi la durata zborurilor, fiind dispuşi să plătească mai mult pentru a evita timpul pierdut în aeroport, au chiar preferinţe legate de companiile aeriene şi aleg zborurile cu escală mai scurtă, mai ales când este vorba despre călătoriile cu copiii.

„Notabilă este ascensiunea Egiptului în preferinţele turiştilor români, această destinaţie fiind extrem de solicitată pentru petrecerea vacanţei de Revelion. De departe, cea mai solicitată destinaţie de Revelion a fost anul acesta Egipt. Pachetele care includ zbor direct din Bucureşti către Hurghada şi Sharm-el-Sheikh sunt sold-out încă de la jumătatea lunii octombrie, deci putem afirma că este cea mai solicitată destinaţie externă. De altfel, programele cu zbor charter către Egipt vor fi reluate din luna februarie şi vor fi operate de-a lungul întregului an 2019. În privinţa destinaţiilor interne, cele mai multe solicitări au fost pentru zona montană şi cea balneară”, a precizat pentru AGERPRES Raluca Hatmanu, director de marketing şi comunicare Christian Tour.

În ceea ce priveşte destinaţiile externe, cele mai ridicate tarife sunt pentru zona exotică. Cel mai scump pachet vândut de Revelion este un sejur în Dubai, la un hotel de 5 stele, pentru care o familie cu un copil a plătit 7.600 de euro.

Pentru destinaţiile interne, anul acesta cele mai scumpe pachete de Revelion au fost la un hotel din Băile Felix, unde un apartament a fost rezervat pentru perioada Revelionului cu 11.776 lei, dar şi la un hotel din Păltiniş, unde un cuplu a plătit pentru 7 nopţi de cazare 10.423 lei.

La polul opus, cel mai ieftin pachet turistic pentru o destinaţie internă pe care Christian Tour l-a vândut până acum pentru Revelion este un pachet care include trei nopţi de cazare la o vilă în Poiana Braşov, doar cazare şi mic dejun, la 1.500 de lei camera.

Pe extern, cel mai ieftin pachet vândut este un circuit cultural de cinci zile în Istanbul, care a costat 200 de euro de persoană. La o diferenţă mică se clasează programul de Revelion în Belgrad, care costă 205 euro de persoană.

„Apetitul călătorilor români pentru vacanţe în destinaţii exotice este tot mai ridicat. Şi anul acesta au ales fie sejururi, fie circuite culturale în astfel de destinaţii, motivaţi atât de destinaţia aleasă în sine, cât şi de costuri, pentru că aceste programe nu se mai adresează doar celor cu venituri foarte mari”, a spus Raluca Hatmanu.

De exemplu, circuitul cultural în Hong Kong de Revelion a costat 1.097 euro/persoană. Solicitat a fost şi circuitul cultural în India, care a costat 1.193 de euro/persoană. De asemenea, de succes a fost anul acesta şi programul Thailanda Bangkok – Krabi.

„Pentru vacanţa de Crăciun, mulţi români au ales să rămână în ţară. Cele mai solicitate destinaţii pentru zona de munte au fost Moeciu – Fundata, Poiana Braşov, Sinaia, Predeal. Pentru zona de balneo, Băile Felix a rămas pe primul loc în preferinţele românilor. Cereri multe am avut pentru Călimăneşti, Băile Herculane, staţiune în creştere de pe locul 4 în 2017”, a spus pentru AGERPRES, Adrian Voican, director general BIBI Touring şi preşedinte al Asociaţiei de Promovare şi Dezvoltare a Turismului Prahova.

Vânzările cu vouchere de vacanţă au fost de 20-40% din totalul vânzărilor, mai mari pentru vacanţele de Crăciun. Pentru Revelion, în zona de balneo cea mai solicitată staţiune a fost Călimăneşti, în creştere de pe locul 2 în 2017, care a înlocuit Băile Felix în topul vânzărilor (în scădere de pe locul 1 în 2017), Băile Govora, Băile Herculane, în creştere de pe locul 6 în 2017.

Pentru Revelion, în zona de munte, Voican precizează că cele mai multe cereri au fost pentru Moeciu-Fundata, Poiana Braşov – în creştere de pe locul 3 în 2017, Sinaia – în scădere de pe locul 2 în 2017, Predeal – în creştere de pe locul 5 în 2017.

„Dacă până acum pentru Bulgaria ca destinaţie de Revelion era o creştere constantă, anul acesta creşterea este mai mică şi în linii mari cred că putem vorbi despre un an similar cu 2017. În continuare Bansko este numărul unu detaşat, oferind condiţii de pârtii pentru începători, intermediari şi avansaţi. Bansko este centru istoric UNESCO, iar oferta de cazare este mare şi variată, cu preţuri competitive. Cu toate că Borovets nu este foarte indicat pentru începători, ci mai mult pentru avansaţi, iubitorii de schi au trecut staţiunea în preferinţele lor pentru Revelion. În ultima vreme se înregistrează o creştere destul de importantă pentru Pamporovo”, a precizat pentru AGERPRES Sebastian Constantinescu, director general Travel Planner.

Acesta a subliniat că în ceea ce priveşte cumpărarea de vacanţe în Bulgaria pentru schi există două perioade de vârf – Revelion şi vacanţa de iarnă a copiilor, la începutul lunii februarie. Pentru Revelion, turiştii români sunt interesaţi de hoteluri bune de 4-5 stele, cu demipensiune, spa şi cât mai aproape de pârtie. Un pachet pentru 5 nopţi costă, în Bansko, 350-400 euro/persoană. În Pamporovo, pentru un hotel foarte bun, vacanţa de Revelion a costat de la 350 euro/persoană/5 nopţi.

Potrivit Danielei Ţoncu, head of leisure Happy Tour, anul acesta destinaţiile favorite pentru petrecerea Sărbătorilor de iarnă au fost cele interne, în timp ce, pe plan extern, mare căutare au avut-o pieţele specifice de Crăciun.

„Anul acesta destinaţiile favorite ale românilor pentru a-şi petrece sărbătorile de iarnă rămân cele interne. În ceea ce priveşte destinaţiile externe, pentru Crăciun, cea mai mare vânzare am înregistrat-o pentru Pieţele specifice de Crăciun, care au devenit din ce în ce mai populare, în top fiind Viena şi Munchen. Totodată, Lisabona a fost la mare căutare pentru sărbătorirea Crăciunului, iar o surpriză plăcută a reprezentat-o destinaţia asiatică Singapore. În ceea ce priveşte Revelionul, călătorii

şi-au îndreptat atenţia către zone mai calde, pe primul loc aflându-se Turcia, urmată de Dubai şi Grecia”, a declarat pentru AGERPRES Daniela Ţoncu.

Maria Goicea, director de marketing Cocktail Holidays, a precizat că de Crăciun turiştii au ales, pe plan extern, în principal destinaţiile europene şi nu numai, cele mai căutate fiind Israel, Viena, Praga, Sharm el Sheikh.

„Cele mai căutate destinaţii de vacanţă pentru acest sfârşit de an au fost cele calde cu posibilităţi de plajă şi de petrecere a timpului liber. Putem enumera astfel: Turcia cu zona Antalya, Egipt, Sharm el Sheikh, Hurghada şi programele de Croaziera pe Nil, Emiratele Arabe Unite cu Dubai şi Abu Dhabi, Cipru – Larnaca. De altfel dintre destinaţiile menţionate mai avem câteva locuri disponibile doar pentru plecările în Emirate, unde un sejur de Revelion începe de la 799 euro/persoană cu toate

taxele incluse. Restul sunt epuizate.(…) Dintre destinaţiile exotice putem enumera: Thailanda, Cuba, Madeira (Portugalia), Maroc şi Hong Kong & Macao”, a afirmat, pentru AGERPRES, Goicea.

Potrivit acesteia, turiştii care au vrut să petreacă sfârşitul de an ceva mai aproape de casă s-au orientat spre destinaţiile europene precum Lisabona, Viena, Paris,

Nisa sau Roma. Cocktail Holidays are oferte pentru programe exotice de Revelion în Varadero (Cuba), de la 1.524 euro/persoană, Thailanda, de la 1.849 euro/ persoană, Hong Kong & Macao, de la 1.749 euro/persoană, dar şi pachete pentru Iordania, de la 1.189 euro/persoană şi Abu Dhabi/Dubai/Ras Al Khaimah, de la 799 euro/persoană. Pentru City Break-uri în Europa mai sunt disponibile pachete pentru Roma, de la 499 euro/persoană, Nisa, de la 564 euro/persoană şi Atena, de la 475 euro/persoană.

 

Sursa: stiripesurse.ro

Lasă un răspuns