RĂSPUNSUL LUI NETANYAHU LA CRITICILE LIDERULUI AMERICAN LA ADRESA SA

Netanyahu a afirmat că politica sa este susținută de majoritatea palestinienilor.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a reacționat la critica președintelui american Joe Biden la adresa sa și a notat că politica sa este susținută de marea majoritate a israelienilor.

În cadrul unui interviu acordat ziarului american Politico Netanyahu a răspuns declarațiilor președintelui american, care a afirmat că acesta „face mai mult rău decât bine Israelului”.

Liderul israelian  a spus: „Nu știu ce vrea să spună președintele Biden, dar dacă vrea să spună că duc o politică împotriva majorității poporului israelian și că acest lucru dăunează intereselor Israelului, se înșală. Aceasta nu este propria mea politică. Este o politică pe care marea majoritate a israelienilor o sprijină. Ei susțin măsurile pe care le luăm pentru a distruge Hamas”.

Afirmând că este împotriva administrării Fâșiei Gaza de către Autoritatea Palestiniană „după eliminarea Hamas” și că consideră că acesta este „ultimul lucru care trebuie făcut”, oficialul a afirmat că Autoritatea Palestiniană încurajează și finanțează terorismul.

Președintele SUA, Joe Biden, a declarat ieri într-un interviu că Benjamin Netanyahu „face mai mult rău decât bine Israelului” și a susținut că premierul israelian poartă o mare responsabilitate pentru atacurile din Gaza și pentru cei peste 30 de mii de civili uciși în aceste atacuri.

Liderul american a subliniat că numărul morților din Gaza este prea mare și că guvernul Netanyahu ar trebui să se gândească serios la „cum să nu mai vizeze viețile civililor”.

SURSA:https://www.trt.net.tr/romana/lume/2024/03/11/raspunsul-lui-netanyahu-la-criticile-liderului-american-la-adresa-sa-2113661?fbclid=IwAR2o8_R15yCgveQN4L9c-qJcQv5wFkNu2k5D2ASZId7wTgdanfJUN06y_Kg

Lasă un răspuns