Primăria Capitalei doreşte înfiinţarea unei Clinici Metropolitane de Stomatologie

ASSMB va fi împuternicită să efectueze demersurile necesare pentru identificarea şi achiziţia unui imobil pentru clinică, a cărui suprafaţă construită trebuie să fie de aproximativ 1.000 mp.

În raportul de specialitate se arată că în ţara noastră serviciile medicale de sănătate orală sunt oferite în proporţie de 95% prin mediu privat. Plafonul acordat unui cabinet stomatologic privat este limitat şi nu acoperă nevoile reale, astfel încât un medic stomatolog poate deconta servicii primare pentru cel mult cinci persoane lunar.

Conform aceleiaşi surse, în România, 75% dintre copiii cu vârste cuprinse între 6-11 ani au carii pe dinţii temporari şi 39% pe dinţii definitivi.

De asemenea, Spitalul Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială ‘Prof. Dr. Dan Theodorescu’ este singura instituţie de profil din Capitală unde se poate oferi asistenţă medicală stomatologică gratuită, în baza cardului naţional de sănătate.

Potrivit raportului de specialitate, Clinica Metropolitană de Stomatologie va funcţiona ca ambulatoriu de zi şi va avea cabinete de consultaţie din domeniile ortodonţie, medicină dentară preventivă, odontologie, parodontologie, sală de operaţii, laborator de tehnică dentară.

sursa:economica.net

Lasă un răspuns