NOI RESURSE PENTRU START-UP-URILE TECH DIN EUROPA DE SUD-EST: BRIGHTCAP VENTURES DIN BULGARIA LANSEAZĂ AL DOILEA FOND ÎN VALOARE DE 60 DE MILIOANE DE EURO. BANII PROVIN INCLUSIV DIN FONDURI PNRR DIN ROMÂNIA

BrightCap Ventures, fond de capital de risc cu sediul în Sofia, a finalizat prima închidere a noului său fond care vizează în total o sumă 60 de milioane de euro. Resursele celui de-al doilea fond BrightCap provin atât din capital public, gestionat de Fondul European de Investiţii (FEI), cât şi din capital privat – peste 30% vine de la investitori individuali şi corporativi noi şi existenţi. În plus, BrightCap Fund II este primul fond de capital de risc care a atras fonduri din PNRR (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă) din două ţări, Bulgaria şi România.

„Suntem încântaţi să continuăm parteneriatul cu antreprenori incredibili din regiunea noastră şi din diaspora din străinătate. Primele investiţii din Fondul II sunt deja în etapele finale şi abia aşteptăm să împărtăşim la ce am lucrat odată ce acestea sunt finalizate”, a declarat Elina Halatcheva, managing partner BrightCap Ventures.

Noul capital va fi investit în start-up-uri tech din Europa de Sud-Est, regiune de unde în ultimii ani au pornit o serie de poveşti de succes la nivel global în ultimii ani. Fondat de o echipă diversă, care combină experienţă antreprenorială, în domeniul tehnologiei avansate şi în investiţii, obiectivul BrightCap este de a ajuta start-up-urile de tehnologie din Europa de Sud-Est să se extindă pe pieţele din Europa de Vest şi SUA.

Cu primul său fond, BrightCap a validat această teză. Investiţiile sale notabile includ platforma de colaborare pentru stocare LucidLink, care a strâns recent o rundă de finanţare de tip serie C de 75 de milioane de dolari, platforma enterprise Pliant, care a fost recent achiziţionată de IBM, precum Enview – pionierul în domeniul AI pentru date spaţiale 3D, achiziţionat de Matterport. Din primul fond, BrightCap a investit în total în 22 de start-up-uri, din care a făcut 5 exit-uri, suma investită în runde follow-on fiind de peste 150 de milioane de dolari.

„BrightCap II este un nou pas incitant pentru noi – un fond de amploare mai mare, cu o sferă de acţiune mai largă şi ambiţii chiar mai mari decât primul nostru fond. În acelaşi timp, filozofia noastră de a lucra cu fondatori cu expertiză tehnică profundă şi cunoştinţe de domeniu, cu acoperire globală încă de la început, nu s-a schimbat. Ne menţine ancoraţi în era AI, unde oportunităţile par să fie peste tot, dar câştigătorii tehnologici de durată pot fi construiţi de puţini”, a spus Georgi Mitov, managing partner BrightCap Ventures.

Cu cel de-al doilea fond, BrightCap îşi propune să se bazeze pe experienţă acumulată şi să investească în companii tehnologice unice, scalabile la nivel global şi cu impact, născute în Europa de Sud-Est. Cele trei verticale prioritare în care va investi BrightCap sunt: – viitorul muncii, sănătatea digitală şi fintech. Majoritatea tichetelor de investiţii iniţiale vor fi direcţionate către etapele pre-seed şi seed şi se vor situa în intervalul de 400.000 de euro şi până la 3 milioane de euro.

„Industria tehnologică se află într-un moment crucial. Cu BrightCap II, avem oportunitatea de a capta următoarea generaţie de companii definitorii de categorie din regiunea noastră şi de a le cultiva spre succes. Aştept cu nerăbdare să aduc experienţa mea în tehnologie pentru întreprinderi în sprijinul start-up-urilor din Europa de Sud-Est pentru a-şi scala afacerile şi a ajunge pe pieţele globale”, a menţionat Diana Stefanova, care s-a alăturat recent echipei ca venture partener după 16 ani în cadrul Vmware.

BrightCap II este finanţat de Uniunea Europeană – NextGenerationEU cu sprijinul financiar al Guvernului Bulgariei în cadrul Planului de Redresare şi Rezilienţă al Bulgariei şi cu sprijinul financiar al Guvernului României în cadrul Planului de Redresare şi Rezilienţă al României.

SURSA:https://www.zf.ro/zf-24/resurse-start-up-urile-tech-europa-sud-est-brightcap-ventures-22429915

Lasă un răspuns