Acţiunile şi obligaţiunile au în faţă un parcurs dificil, numerarul fiind cea mai bună opţiune pentru investitorii sensibili la ultimul puseu de volatilitate al pieţelor, crede renumitul economist Mohamed El-Erian, scrie Business Insider.

Consilierul economic şef al Allianz şi-a mărit recent deţinerile de numerar şi echivalente de numerar, ce pot livra investitorilor randamente anuale de circa 4-5% având în vedere nivelul la care se situează în prezent ratele dobânzilor, conform unui interviu dat la Financial Times.

„Dacă te simţi inconfortabil în piaţa acţiunilor – aşa cum e cazul meu – există un loc foarte bun pentru a-ţi plasa banii, unde poţi fi remunerat cu 4-5%, ceea ce se va compune”, a spus economistul. „Va veni vremea când mă voi simţi mult mai confortabil să-mi cresc expunerea pe acţiuni, dar acum sunt destul de precaut”.

La celălalt capăt al spectrului riscului, El-Erian plasează bani în instrumente de datorie aflate în dificultate. „Încet, încet vom reveni la un mediu mai normal, în care corelaţiile tradiţionale şi, prin urmare, metodele tradiţionale de diminuare a riscului vor reveni … Vă pot spune care este destinaţia, dar călătoria este cu adevărat dificilă”, a afirmat economistul.

Creşterea dobânzilor şi înăsprirea condiţiilor financiare de către Rezerva Federală au afectat deja acţiunile şi obligaţiunile, iar perspectiva menţinerii unor rate ridicate pentru o perioadă îndelungată a declanşat un val de vânzare a titlurilor de stat americane, ceea ce a determinat scăderea preţurilor şi creşterea randamentelor, cele cu maturitatea de zece ani apropiindu-se recent de 5% randament. În piaţa acţiunilor, indicele S&P 500 a scăzut cu 20% în 2022, pe măsură ce costurile mai mari ale împrumuturilor au afectat activitatea companiilor.

Consilierul economic al Allianz a atras de mai multe ori atenţia asupra perspectivelor nefaste ale economiei, în condiţiile în care ratele ridicate ale dobânzilor pot ajuta la scăderea inflaţiei, dar riscă să împingă economia în recesiune. În opinia lui El-Erian, riscul apariţiei unei recesiuni a crescut, după ce randamentele titlurilor de stat americane pe zece ani au urcat la maximul ultimilor şaisprezece ani, conform Business Insider.

SURSA:https://www.bursa.ro/mohamed-el-erian-economist-actiunile-au-in-fata-un-parcurs-dificil-numerarul-este-cea-mai-buna-optiune-pentru-investitori-88410159