MIRCEA LUCESCU S-A LĂMURIT DUPĂ ROMÂNIA – BULGARIA 0-0: ”S-A VĂZUT”

Echipa națională a României a remizat cu Bulgaria, scor 0-0, în primul meci amical înainte de participarea la EURO 2024, competiție transmisă în direct pe PRO TV, Pro Arena și VOYO.

”Tricolorii” au remizat pe Ghencea, în primul joc de pregătire înainte de Campionatul European din GermaniaDennis Man a avut ocazia de a aduce victoria pentru selecționata lui Edi Iordănescu din penalty, în minutul 50, dar fotbalistul de la Parma a executat slab de la punctul cu var.

Mircea Lucescu (78 de ani) a urmărit de pe stadion meciul dintre România și Bulgaria și a tras primele concluzii după jocul amical.

Galonatul antrenor român a pus rezultatul în seama presiunii pe care ”tricolorii” o au înainte de turneul final.

Mircea Lucescu: ”Toată lumea își face probleme”

„Un meci de anrtenament, după atâta timp s-au întâlnit din nou. S-au văzut momentele de neînțelegere în ceea ce privește organizarea jocului. Toată lumea își face probleme, nu cred că e o echipă care să nu-și facă probleme, nimeni nu se duce la europene convins că poate câștiga.

Trebuie să-i înțelegi pe jucători că sunt sub presiune mare de tot. Se vede că sunt pase simple care în mod normal nu trebuie să fie greșite. Ei trebuie să se gândească cum să iasă în evidență echipa. Au întâlnit o echipă ambițioasă, fizică. Le-a pus probleme. Echipele care vor juca, vor juca pentru victorie la Campionatul European”, a spus Mircea Lucescu, după meci.

Până la plecarea în Germania, România va mai disputa un meci amical, tot pe stadionul din Ghencea, vineri, 7 iunie.

Lotul final pentru turneul din Germania, care poate cuprinde până la 26 de jucători, va fi anunțat vineri, 7 iunie.

Programul meciurilor României la EURO 2024:

Luni, 17 iunie: ROMÂNIA – Ucraina (München, 16:00)

Sâmbătă, 22 iunie: Belgia – ROMÂNIA (Köln, 22:00)

Miercuri, 26 iunie: Slovacia – ROMÂNIA (Frankfurt, 19:00)

SURSA:https://www.sport.ro/nationala/mircea-lucescu-s-a-lamurit-dupa-romania-bulgaria-0-0-s-a-vazut.html

Lasă un răspuns