MADE IN ROMANIA. CÂND UN PRODUS FĂCUT ÎN ROMÂNIA CĂLĂTOREȘTE ÎN LUME

Prima mea mașină a fost o Dacie. Model Break, din 2000. Nu era chiar o rablă, să știți, nu rădeți, deși o reparam (singură adesea) săptămânal. Dar era o mașină imensă, fără servodirecție, fără radio și CD-player sau altceva, cu un bord preistoric, deci o aventură să o conduci în București și o super apariție când o parcam în fața facultății.

Mașina made in Romania a fost martora mea la câteva dintre cele mai frumoase momente din viața mea. M-a văzut îndrăgostită lulea, m-a ascultat cântând în timp ce conduceam prin Bucureștiul gol, la miezul nopții, în drum spre casă, m-a dus la Buftea când m-am angajat prima oară la ProTv, în 2004, la o emisiune a lui Florin Călinescu. Ce mică eram!

Acum când mi-ar trebui o mașină, tot la una similară mă uit. Vă mărturisesc că visez la un Duster. De ce? Pentru că și așa sunt o scândurică, mă dărâmă vântul la 48 de kg, măcar mașina să fie mai zdravănă, un SUV, să mă simt mai puternică, mai înaltă în trafic și mai în siguranță când e iarnă. Are un preț bun și îmi stărnește nostalgii. E o mașină made in Romania, chiar dacă din 1999 Dacia este proprietatea Renault Groupe. Industria auto e foarte importantă pentru brandul nostru de țară, dar și pentru economie: aduce 20 de miliarde de lei la bugetul național și creează mii de locuri de muncă. 7,3% din totalul exporturilor românești li se datorează.

De fapt, că tot vine Ziua Națională și numărăm 100 de ani de la Unire, și tot în Decembrie se fac 29 de ani de la Revoluție, un pahar de șampanie merită și această aniversare: 28 de ani de investiții străine în România. După 50 de ani de izolare față de “lumea civilizată”, de industrii păguboase și investiții proaste care ne-au adus în foamete, după căderea comunismului am putut să ne bucurăm de avantajele unei piețe deschise, libere, capitaliste. Iar investitorii străini ne-au schimbat tuturor viețile, fie că ne dăm sau nu seama de asta.

În România sunt zeci de mii de companii străine care angajează aproximativ 1,3 milioane de oameni. 26% din numărul total al salariaților din țară lucrează la o companie străină, ceea ce înseamnă că practic nu există familie să nu cunoască pe cineva care lucrează la “străini” realizând produse sau servicii românești.

Și cu banii străini economia noastră supraviețuiește, ba chiar strălucește în anumite perioade. Și asta simțim și în buzunar. Salariul mediu net într-o companie străină era în 2017 de 3.100 de lei în comparație cu media națională de 2.300 de lei.

În plus, o companie străină care investește în România își permite să investească în angajați, să ofere traininguri și pachete avantajoase, ceea ce crește nivelul angajaților. Unii dintre ei sunt antreprenorii români de mâine. De altfel, mulți dintre oamenii de afaceri români de succes de azi au început ca angajați în companii străine unde au putut vedea cum se face business cu cap.

De unde vin banii străini? 90% dintre ei de la țările din UE, cei mai mulți din Germania, Austria, Italia, Franța.

Găsiți mai multe informații pe site-ul Consiliului Investitorilor Străini care are 130 de companii membre. Au grafice despre activitatea lor și impactul în România.

Asociem ideea de corporație străină cu un program strict, reguli, haine scorțoase și multe raporte. Dar uităm că acest stil, poate enervant de birocratic uneori, evită multe probleme “locale”, neînțelegeri și mai ales neseriozitate. E o școală de management.

Știți cu ce vin străinii în România, pe lângă bani? Cu valori europene. Cu o viziune modernă despre business, drepturile angajaților, viața unui cetățean. Investițiile străine sunt esențiale într-un stat democratic. Când mediul de afaceri e liber și prosperă, înseamnă că și oamenii câștigă bine și sunt respectați. E ca și cum într-o casă nu se înjură pentru că sunt musafiri de față. În cazul de față, se menține un mediu corect pentru că fără banii lor economia nu ar supraviețui. Și suntem norocoși pentru asta.

PS: poza e făcută în Maroc și îmi amintesc că mă bucuram enorm când vedeam dacii pe străzile din Rabat. Eram în 2000, la un an după ce Dacia a fost cumpărată de Renault Groupe.

Sursa: andressa.ro

Lasă un răspuns