Israelienii de la Hagag, în discuţii să cumpere o clădire de lângă Ateneu pentru a dezvolta un hotel

Autor: Cristina Rosca

Grupul israelian Hagag este aproape să preia de la antreprenorul român Victor Olaru o clădire de pe strada Georges Clemenceau, nr. 8-10, între Piaţa Romană şi Ateneu, spun sursele ZF. Clădirea, care este deja ridicată şi cu faţadele gata, urma să devină un hotel afiliat brandului Indigo, parte a grupului IHG (Interconti­nental), conform aceloraşi surse. Acesta ar fi fost primul hotel sub acest brand de pe piaţa locală.

Totuşi, din datele ZF, israelienii de la Hagag poartă discuţii şi cu alte grupuri hoteliere pentru afilierea viitorului hotel.

Contactaţi de ZF, oficialii Hagag nu au răspuns, în timp ce Victor Olaru nu a putut fi contactat pentru a oferi detalii privind această tranzacţie.

Clădirea este construită pentru a găzdui un hotel cu 100 de camere, iar ţinând cont că este amplasată în inima Bucureştiului, şi luând în calcul şi preţul terenului, atunci tranzacţia ar putea sări de 10 milioane de euro, conform estimărilor ZF.

„Pe o rază de 200 de metri se află alte trei hoteluri afiliate unor lanţuri internaţionale, este vorba de Mercure (4 stele), Radisson Blu (5 stele) şi Athénée Palace Hilton (5 stele).

 

Sursa: ZF

Lasă un răspuns

Stirile momentului