Guvernul a aprobat memorandumul pentru construirea spitalelor regionale de urgență din Iași, Cluj și Craiova cu fonduri europene nerambursabile

Guvernul a aprobat un memorandum care prevede realizarea spitalelor regionale de urgență din Iași, Cluj și Craiova în două etape, pentru a obține o finanțare europeană nerambursabilă suplimentară,anunță Ministerul Sănătății, relatează mediafax.

Decizia a fost luată în urma unei analize realizate de Ministerul Sănătății împreună cu reprezentanții echipei de proiect BEI, Jaspers, precum și cu oficiali din Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, care a indentificat ca oportună aprobarea unor măsuri care să permită implementarea proiectelor spitalelor de

urgență în două etape, care va determina creșterea co-finanțării europene nerambursabile și alocarea în viitorul program de finanțare a POR 2021-2027 a sumelor necesare executării lucrărilor de construire aferente celor 3 SRU.

Astfel, prima etapă, finanțată din POR 2014 – 2020, va avea ca obiective: întocmirea proiectelor tehnice și verificarea acestora, întocmirea planurilor de reorganizare locală, a planurilor de tranziție, a caietelor de sarcini pentru execuție lucrări de construire, precum și sprijin tehnic pentru pregătirea aplicațiilor de finanțare pentru etapa 2 .

A doua etapă, finanțată din POR 2021-2027, va avea ca obiective executarea lucrărilor de construire și operaționalizarea celor trei spitale regionale de urgență.

Conform studiilor realizate de experții BEI, costurile totale pentru construcția și dotarea celor 3 spitale sunt de aproximativ 400 de milioane pentru fiecare spital.

 

Sursa:stiripesurse.ro

Lasă un răspuns