GIGANTUL DIN MAREA BRITANIE CARE INTRĂ ÎN ROMÂNIA. E OFICIAL, SE DESCHIDE ÎN 2023

O nouă companie străină vrea să dea lovitura pe piața din România. Gigantul britanic este una dintre cele mai mari companii private de software pentru contabilitate și se va deschide, oficial, chiar anul acesta. Iată despre ce nume important este vorba.

Gigantul din Marea Britanie care intră în România

IRIS Software Group (IRIS), unul dintre cei mai mari furnizori globali de soluții software pentru contabilitate și salarizare, vine pe piața din România, instalându-și un centru la București

Potrivit Economica.net, IRIS Software Technical Center, cu sediul în Sectorul 1 din București, va avea ca activitate principală execuția soft-ului la comandă.

Fondată în anul 1978, compania are sediul central în vestul Londrei, la Slough, Anglia, iar, în prezent, este una dintre cele mai mari companii de software private din Marea Britanie, cu birouri chiar și în SUA (4), Canada (2) sau India.

Are o vechime pe piață de 45 de ani

Compania este în activitate de 45 de ani, având astăzi circa 100.000 de clienți din 135 de țări. Produsele sale sunt folosite de peste 5 milioane de angajați din 54 dintre cele mai importante 100 de firme de contabilitate din Statele Unite și din 91 dintre cele mai importante 100 de firme de contabilitate din Anglia.

Unul din șase salariați din Marea Britanie își primește venitul lunar prin soluțiile de salarizare IRIS, iar la nivel global, șase milioane de angajați primesc prin intermediul software-ului IRIS în fiecare lună.

Gigantul britanic și-a trecut în portofoliul de produse soluții de management pentru instituții de învățământ. Peste 12.000 de școli și academii din Marea Britanie folosesc IRIS, iar patru milioane de părinți și tutori folosesc aplicațiile sale pentru a se conecta cu școala copiilor lor.

Ajutăm la îmbunătățirea modului în care oamenii lucrează, făcând procesele de afaceri mai eficiente.

Software-ul și serviciile noastre sunt utilizate de profesioniștii din domeniul contabilității și al educației, precum și de echipele din domeniul salarizării, al resurselor umane și al finanțelor, pentru a rezolva unele dintre cele mai importante probleme operaționale de afaceri.

De la depunerea unei declarații fiscale și plata la timp, până la îmbunătățirea experiențelor de muncă și implicarea în școala unui copil, clienții noștri economisesc bani, economisesc timp și știu că totul este corect de prima dată, de fiecare dată.”, se arată scris pe site-ul oficial al companiei.

SURSA:https://playtech.ro/stiri/gigantul-din-marea-britanie-care-intra-in-romania-e-oficial-se-deschide-in-2023-744483

Lasă un răspuns