Cum functioneaza „Rabla pentru electrocasnice”. Altex, unul dintre principalii parteneri

Ministerul Mediului anunta lansarea programului national Rabla pentru electrocasnice, concept ce presupune inlocuirea echipamentelor uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic. Usor de accesat, programul este unul binevenit pe piata romaneasca si isi propune sa aiba beneficii clare atat pentru cei care vor profita de ocazie pentru a-si moderniza aparatele din locuinta, cat si pentru mediul inconjurator.

Inscrierea in program este simpla si la indemana oricarui utilizator de internet: persoanele care doresc sa beneficieze de reduceri trebuie sa acceseze aplicatia electronica de pe website-ul Administratiei Fondului pentru Mediu si sa urmeze pasii indicati, completand cu atentie datele care li se solicita. Ulterior completarii, cumparatorul se prezinta direct la comerciant si isi achizitioneaza echipamentul dorit, pe baza voucherului primit. Suma din voucher se scade din valoarea finala a facturii, iar predarea echipamentului vechi se face odata cu primirea celui nou.

Voucherele se acorda pentru achizitionarea produselor electrocasnice din categoria masinilor de spalat rufe, frigiderelor, combinelor, lazilor frigorifice si aparatelor de aer conditionat si au valori intre 200 si 400 de lei, in functie de tipul de aparat cumparat: 200 de lei pentru masini cu eficienta A++, 300 de lei pentru masini cu eficienta A+++, 300 de lei pentru aparate de aer conditionat cu eficienta A+++ sau A++ la racire, 300 de lei pentru aparate frigorifice A++ si 400 de lei pentru aparate frigorifice A+++.

Compania Altex se alatura programului Rabla pentru electrocasnice, astfel incat clientii sai sa isi poata achizitiona la pret redus produsele preferate, beneficiind de ofertele companiei si, in acelasi timp, scazand voucherul primit prin program din pretul final. Retailerul pune la dispozitie cumparatorilor frigidere si combine frigorifice, masini de spalat rufe si aparate de conditionat de o foarte buna calitate, produse de branduri renumite si cu functii care merita cu siguranta schimbarea aparatului vechi cu unul nou, net superior.

Cei ce sunt interesati sa primeasca voucherele prin care isi pot cumpara produse electrocasnice trebuie sa stie ca schimbul se face in sistem de reducere la achizitia unui aparat nou in schimbul unuia predat. Implicit, pentru achizitionarea mai multor echipamente cu vouchere de reducere trebuie predate tot atatea aparate cate sunt cumparate, cu precizarea ca se poate achizitiona prin program un singur produs din fiecare categorie. De exemplu, un client poate cumpara de la Altex prin programul Rabla o masina de spalat rufe, o combina frigorifica si un aparat de aer conditionat, oferind la schimb tot trei produse vechi.

Programul Rabla reprezinta o sansa in plus pentru romanii care doresc sa isi echipeze casa cu aparatura electrocasnica de ultima generatie, fara a dezechilibra bugetul familiei pentru asta. Totodata, acest program va avea cu siguranta in timp o influenta pozitiva asupra mediului inconjurator, determinand un consum mai mic de resurse la nivelul intregii tari. Ministerul mediului estimeaza ca se vor inlocui peste 60.000 de echipamente vechi si uzate cu unele de calitate crescuta prin noul concept de inlocuire a electrocasnicelor.

Sursa: wallstreet

Lasă un răspuns