Cum au reuşit Ungaria şi Cehia să-şi încălzească gospodăriile cu gaz, ambele dependente de Rusia, iar România independentă a rămas la lemne
În Ungaria, aproape toate gospodăriile sunt legate de reţeaua de distribuţie a gazului natural, la fel şi în Olanda, în timp ce în Italia rata este de circa 78%, iar în Cehia de 54%, arată estimările ZF făcute pe baza informaţiilor disponibile. În funcţie de sursă, în România rata este între 40% şi 47%, abia în ultimii ani fiind înregistrată o creştere a ritmului cu care se realizează racordările la reţeaua de gaze. Problema este că în timp ce Unagria şi-a făcut temele, în România cea independentă de importurile de gaze încă sunt locuinţe care se încălzesc cu lemne.
Potrivit informaţiilor Consiliului European al Reglementatorilor de Energie, în 2017 erau înregistrate circa 3,7 milioane de puncte de consum casnic racordate la reţeaua de distribuţie a gazului din Ungaria, ţără unde dependenţa faţă de importurile de gaze ruseşti ajunge şi la 66%. Nivelul de 3,7 milioane de puncte de consum reprezintă 90% din totalul gospodăriilor din Ungaria, aceasta fiind una dintre ţările cu cel mai ridicat grad de alimentare a populaţiei cu gaz natural.
De exemplu, în 1990 doar 1,62 de milioane de gospodării din Ungaria erau conectate la reţeaua de gaz, ceea ce echivala cu circa 42% din total.
Cehia are la rândul său o dependenţă şi mai pronunţată de gazul rusesc, dar şi aici gradul de racordare a locuinţelor la reţeaua de distribuţie a gazelor naturale este de 54%, potrivit estimărilor ZF făcute pe baza datelor disponibile.
În România, potrivit celor mai recente informaţii disponibile, sunt în acest moment circa 3,5 milioane consumtaori casnici conectaţi la reţeaua de distribuţie a gazelor naturale, în contextul în care pe plan local sunt înregistrate 7,5 milioane de gospodării şi 8,92 de milioane de locuinţe.
Rezultă astfel că nici măcar jumătate din gospodăriile din România nu sunt conectate la reţeaua de distribuţie a gazului natural. Această statistică vine în contextul în care România are una dintre cele mai scăzute dependenţe la nivel european de importurile de gaze din Rusia, iar situaţia se va îmbunătăţi odată cu startul producţiei din Marea Neagră. Durata medie pentru realizarea unei racordări la sistemul de gaze este de 6 luni, fiind necesară obţinerea a peste 15 autorizaţii. Astfel, birocraţia excesivă este o piedică în realizarea acestor investiţii.
O altă problemă este identificarea companiilor de construcţii care să facă astfel de lucrări. Accesul la resurse nu este însă un lucru care influenţează doar confortul populaţiei dintr-o anumită zonă, acesta fiind un factor de creştere economică.
Datele de la Statistică arată astfel că judeţele în care s-au realizat cele mai mari investiţii în reţele din anii ’90 încoace sunt şi printre cele mai bogate din România.
Ilfov, Mureş, Prahova, Timiş şi Cluj sunt primele cinci judeţe în ceea ce priveşte extinderea reţelelor de gaze naturale în perioada 1990-2017, arată calculele ZF făcute pe baza datelor de la Institutul Naţional de Statistică, acestea fiind de altfel judeţele care au trecut printr-o dezvoltare accelerată a mediului de business în ultimii ani.
Spre comparaţie, la polul opus în ceea ce priveşte extinderea infrastructurii de gaze se află judeţele Mehedinţi, Tulcea, Covasna sau Vrancea, judeţe care sunt mai mereu clasate la coada clasamentului în ceea ce priveşte prosperitatea la nivel naţional.
Concomitent cu asigurarea accesului la resurse pentru propria populaţie şi propriile afaceri, roulul pe care îl poate juca România la nivel regional cu gazul din Marea Neagră este extrem de interesant.
„Abia când începi să alimentezi cu energie o altă ţară, raportul de forţe dintre tine ca sursă şi respectiva ţară se schimbă semnificativ, negocierile merg altfel. Mai departe, rolul României în întregul context European se poate schimba tocmai datorită statului său de sursă de gaze pentru regiuneî, spun specialişti din piaţa energiei.
Sursa: ziarul financiar
