Cum arată hotelul deschis de fondatorul lanţului de restaurante Spartan
Ştefan Mandachi, antreprenorul cunoscut pentru fondarea lanţului de restaurante Spartan, a construit în Suceava un hotel cu camere de patru şi cinci stele.
Mandachi Hotel & Spa ar fi primul hotel din România a construit în sistem de franciză, în urma unei investiţii de aproximativ 7 milioane de euro, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei. Hotelul se află în Suceava şi dispune de o sală de evenimente, un restaurant, o cafenea-librărie, o sală de fitness şi primul salon SPA certificat bio din ţară care, potrivit reprezentanţilor companiei, pot fi francizate ca mărci de sine stătătoare.