Cât costă o vacanţă în țara exilului lui Udrea? Cereri din ce în ce mai multe

Turistul român a devenit în ultimii ani mult mai informat şi mai atent la cerinţele sale privind vacanţa, iar în acest an s-a modificat, într-un mod interesant, felul în care turiştii români au ales să călătorească, aceştia au pariat cu precădere pe circuite.

Sorin Stoica, directorul general al Eturia, agenţie de turism specializată în acest segment, a declarat pentru Capital că, în ultimii ani a observat o „sofisticare” şi o „maturizare” a turistului român.

Agenţiile de turism mizează anul viitor pe destinaţiile exotice, care sunt din ce în ce mai căutate de către români, vacanţe care, de altfel, pot fi achiziţionate la preţuri avantajoase dacă sunt cumpărate din timp.

„Planul pentru 2019 este acela de a promova cât mai mult zone mai puţin cunoscute în România şi, de asemenea, să aducem programe noi în anumite destinaţii pentru turiştii care se întorc a doua sau a treia oară în ţara respectivă şi vor să o descopere dintr-o altă perspectivă (adventure, culinar, cultural etc). Dar fiindcă m-aţi întrebat cu ce noutăţi vine Eturia în 2019, pot să spun atât: Ecuador şi Columbia, Madagascar, Costa Rica, Uzbekistan, Nepal, Bhutan, Myanmar, Papua Noua Guinee, Surinam, Malaezia. În categoria de new entry vor fi şi programele pentru second time visitor care vor fi în destinaţii precum: SUA, India, China, Argentina, Thailanda şi Indonezia”, a declarat pentru Capital Sorin Stoica, directorul general al Eturia.

Un sejur de Paşte în Costa Rica, în San Jose şi plaja Guanacaste, de 12 zilecostă de la 2.000 de euro,cu transport şi cazare cu mic dejun asigurate.

De asemenea, un circuit inedit pe teritoriul Madagascar poate ajunge la 3.300 de euro, 12 zile, având incluse cazarea, transport cu avionul şi una sau două mese pe zi.

În ceea ce priveşte destinaţiile alese anul acesta de turiştii companiei, acestea au fost: Japonia, Peru, Argentina, SUA, Tanzania, Mexic sau China.

„Nici în 2018, clienţii Eturia nu au uitat de: Maldive, Republica Dominicană, Cuba, Thailanda, Indonezia şi Mauritius, destinaţii care au fost în topul preferinţelor celor care şi-au dorit o vacanţă de relexare în acest an. Fiecare an vine cu schimbările sale de preferinţe în materie de destinaţii de vacanţă. În acest an, destinaţiile care au crescut semnificativ sunt: Japonia, Argentina, Mauritius, Brazilia,  Vietnam şi Seychelles”, mai spune Sorin Stoica.

El subliniază că, în ciuda boom-ului tehnologic, oamenii preferă să discute cu consultanţii atunci când vine vorba de planuri de călătorie şi nu se bazează doar pe informaţii şi soluţii online, atât de prezente peste tot în jurul lor.

Omul de afaceri a făcut şi un bilanţ financiar al acestui an.

„Analizând anul 2018, mă declar mulţumit, a fost un an foarte bun în care Eturia a înregistrat creştere pe toată linia, atât ca cifră de afaceri, pachete vandute, cât şi ca număr de turişti şi parteneriate încheiate. Astfel, în acest context, estimăm că vom încheia anul cu o creştere de 5-7% faţă de 2017, asta înseamnă o cifră de afaceri de aproximativ 11,2 milioane de euro. Din bilanţul realizat la acest moment pot declara că anul acesta au călătorit cu Eturia circa 6.000 de turişti, astfel numărul turiştilor noştri după 11 ani de activitate pe piaţa din România a ajuns  la 31.000”, a punctat Stoica.

Sursa: Capital

Lasă un răspuns