Autorităţile au luat deja decizia. Vaccinul AstraZeneca, scos din unele centre de vaccinare. Care este cauza

Vaccinul produs de Astrazeneca va fi trecut pe linie moartă în România! Autorităţile au luat deja decizia. Vor înlocui acest ser din unităţile de vaccinare. Ministerul Sănătăţii a şi explicat cum se va întâmpla acest lucru.

Decizie extrem de importantă anunţată de către cei de la Ministerul Sănătăţii. Secretarul de stat Andrei Bacu a explicat ceea ce se va întâmpla.

Vaccinul AstraZeneca, înlocuit

Acele centre care vaccinează cu serul AstraZeneca şi care nu au o adresabilitate ridicată nu vor fi închise. Baciu explică faptul că, având în vedere că s-a investit în aceste centre şi că ele dispun de resursă umană calificată, ele vor fi transformate în centre care folosesc alt ser sau personalul va fi inclus în echipe mobile care vor face vaccinarea.

“Aceste centre, tocmai pentru că s-a investit pe de o parte în infrastructură, în setup, pentru crearea efectivă a centrului, pe de altă parte există resursă umană care este plătită să funcţioneze şi să asigure vaccinarea cu diferite tipuri de vaccin disponibil trebuie să continue, este o investiţie, atunci le vom transforma cu alte doze de vaccin pe măsură ce acestea sosesc.

Pe de altă parte, anvizajăm ca săptămâna viitoare să finalizăm practic demersul prin care companiile private, operatorii economici care îşi doresc – şi sunt foarte multe solicitări în acest sens – care-şi doresc să deschidă centre de vaccinare în incinta proprie pentru a vaccina mai repede toţi angajaţii şi astfel să-şi asigure o continuitate a circuitului şi a funcţionării economice, practic să le alocăm desfăşurarea acestei activităţi unui centru care nu are o activitate însemnată, cum sunt unele din centrele cu AstraZeneca.

Deci aceste două tipuri de activităţi sunt luate în calcul pentru perioada următoare”, a afirmat Andrei Baciu, vineri seară, la Digi 24.

Conform acestuia, o variantă ar fi ca personalul din centrele cu adresabilitate scăzută să formeze echipe mobile pentru vaccinarea la marii agenţi economici, iar o altă variantă este ca marile companii să asigure singure personalul pentru centrele în care se vaccinează angajaţii acestora.

Direcţiile de Sănătate Publică din fiecare judeţ organizează această activitate, în funcţie de fiecare situaţie.

Baciu a explicat că România are “destul de multe” – aproximativ 700.000 de doze de vaccin AstraZeneca pe stoc, el arătând că acestea nu necesită condiţii speciale de păstrare, cum este cazul vaccinurilor pe bază de ARN mesager şi “sunt menite a intra în funcţiune odată cu intrarea în joc a medicilor de familie”.

El a arătat că 18 români s-au vaccinat, vineri, cu a doua doză din serul AstraZeneca.

SURSA:https://www.capital.ro/autoritatile-au-luat-deja-decizia-vaccinul-astrazeneca-scos-din-unele-centre-de-vaccinare-care-este-cauza.html

Lasă un răspuns