Asistăm la începutul sfârşitului pentru munca remote şi/sau la o reaşezare a pieţei muncii în favoarea angajatorilor?
In februarie anul trecut, Amazon le solicita angajaţilor să se întoarcă să lucreze fizic, de la birou, timp de trei zile pe săptămână, iar de atunci, chiar şi la noi am văzut că tot mai multe companii au adoptat această politică. Se vede şi în trafic – luni-miercuri pare că majoritatea suntem pe străzile Capitalei, în timp ce joi-vineri, aglomeraţia se mută pe DN1. Anunţul venise atunci cam simultan cu cel în care gigantul american spunea că va concedia 18.000 de angajaţi din cauza incertitudinii economice. Drept urmare, cine nu îşi dorea să se conformeze noilor reguli, era liber să plece.
Acum însă, în contextul în care vorbim tot mai mult despre o săptămână de lucru mai scurtă, în care au reînceput şcolile/grădiniţele, iar cei mai mulţi dintre părinţi şi-au cam adaptat programul de muncă în funcţie de orarul copiilor, Amazon vine cu un nou anunţ bombă, ce pare că va redefini din nou piaţa muncii globală: întoacere full time la birou, timp de cinci zile pe săptămână.
Anunţul lui Andy Jassy, CEO-ul aAmzon, a venit luni, 16 septembrie (înainte de predarea revistei), după 15 luni de muncă hibridă în care angajaţii trebuia să fie prezenţi la birou de trei ori pe săptămână. În scrisoarea sa pentru angajaţi, Jassy a declarat că experienţa Amazon cu munca hibridă a „întărit convingerea noastră cu privire la beneficiile” muncii faţă în faţă.
sursa https://www.businessmagazin.ro/opinii/asistam-la-inceputul-sfarsitului-pentru-munca-remote-si-sau-la-o-22492765