Antreprenorii români au încasat peste 1 mld. euro în 2018 din vânzarea propriilor companii
Ziarul Financiar a identificat 20 de tranzacţii care au avut de partea vânzătorului unu sau mai mulţi oameni de afaceri locali.
Cele mai importante 20 de tranzacţii din 2018 care au avut de partea vânzătorului unu sau mai mulţi antreprenori locali au o valoare cumulată ce sare de pragul de 1 mld. euro, arată o analiză ZF.
Tranzacţiile au provenit din domenii variate, de la IT la agricultură şi de la FMCG la imobiliare. Pentru prima dată însă, un sfert dintre companiile analizate sunt din domeniul IT. De altfel, cele mai importante tranzacţii din 2018 au avut în centru „unicornul“ UiPath, o companie care a pornit din România, dar care este astăzi un nume global. În acest caz nu este vorba de o tranzacţie clasică, ci de o serie de finanţări pe care compania le-a primit. Mai exact, valoarea totală a finanţărilor primite de UiPath se ridică la 448 mil. dolari (aproape 400 mil. euro).
Alături de această mutare, la vârful clasamentului se găsesc două tranzacţii clasice cu o valoare de circa 200 mil. euro. Prima este aceea prin care antreprenorul Constantin Duluţe a vândut Agricost Brăila, cea mai mare fermă de cereale din România după suprafaţa cultivată, către arabii de la Al Dahra, o tranzacţie evaluată la peste 200 de milioane de euro. O altă tranzacţie cu o valoare similară a avut atât la vânzare cât şi la cumpărare antreprenori. Retailerul de bricolaj Dedeman – companie controlată de fraţii Pavăl – a preluat proiectul de birouri The Bridge din zona Orhideea. Acesta este dezvoltat de compania Forte Partners, care are în spate tot antreprenori, conform celor mai recente date ale ZF.
Datele adunate de ZF confirmă faptul că anul acesta continuă trendul pozitiv pentru piaţa de M & A, trend început în urmă cu câţiva ani pe fondul unei evoluţii pozitive a economiei în ansamblul său şi a consumului în particular.
Tocmai pe fondul acestui interes arătat de investitorii financiari şi strategici, antreprenorii aleg să vândă, mulţi dintre ei având chiar experienţa negocierilor din anii de boom 2007-2008 când poate au refuzat să cedeze controlul afacerilor construite în capitalism.
Sursa: ziarul financiar