ACCOR VA AJUNGE LA FINALUL ACESTUI AN LA 20 DE HOTELURI ÎN ROMÂNIA, CÂT NUMĂRĂ DOAR ÎN VARŞOVIA. CĂTĂLINA TOMA, ACCOR: „DACĂ NE COMPARĂM CU POLONIA, UNDE EXISTĂ MULTE ORAŞE REGIONALE PUTERNICE, CU MAI MULTE ZBORURI INTERNAŢIONALE, CRED CĂ ROMÂNIA ARE UN POTENŢIAL IMENS“
♦ Accor este cel mai mare grup hotelier internaţional de pe piaţa locală, având şi cea mai rapidă expansiune pe plan local ♦ În Bucureşti, Accor numără doar nouă hoteluri.
Accor, cel mai mare grup hotelier internaţional cu activitate în România, va număra până la finalul acestui an 20 de hoteluri sub brandurile din portofoliul său pe piaţa din România. Spre comparaţie, Accor are 20 de hoteluri doar în Varşovia, capitala Poloniei. În total, în Polonia, Accor numără circa 87 de hoteluri, de patru ori mai multe decât în România.
„România este o piaţă preponderent locală, datorită numărului mare de pasageri care călătoresc în interiorul graniţelor, în condiţiile în care aeroporturile regionale au un flux de pasageri preponderent local. Dacă ne comparăm cu Polonia, unde există multe oraşe regionale puternice, care numără mult mai multe zboruri şi conexiuni internaţionale, cred că România are un potenţial imens. Trebuie să recuperăm totuşi decalajul în ceea ce priveşte infrastructura şi disponibilitatea autorităţilor de a se angaja în parteneriate de tip public-privat pentru a deschide mai mult oraşele regionale către călătorii internaţionali“, spune Cătălina Toma, Accor development director for România, Bulgaria şi Moldova.
Accor va mai adăuga în următorii trei ani încă 18 hoteluri în piaţa locală. Grupul internaţional operează hotelurile fie prin contracte de management, fie prin contracte de franciză.
SURSA:https://www.zf.ro/companii/accor-ajunge-finalul-acestui-an-20-hoteluri-romania-cat-numara-22199024