Youtube Music și Youtube Premium lansate în România

Serviciile Youtube Music și Youtube Premium sunt disponibile oficial în România și acum poți asculta muzică pe Youtube cu ecranul blocat – dacă plătești abonamentul lunar.

Youtube Music este serviciul de muzică competitor direct cu Spotify, Deezer, Apple Music și, ei bine, Google Music.

Serviciul oferă o interfață simplă și familiară și permite utilizatorilor să asculte melodiile preferate de pe Youtube, să primească playlist-uri personalizate în funcție de preferințe și să își realizeze propriile liste de redare.

Versiunea premium a Youtube Music permite descărcarea locală a melodiilor, pentru a fi ascultate chiar și atunci când nu există o conexiune de internet, dar și redarea neîntreruptă de reclame.

Ce muzică se găsește pe Youtube Music

Din cele observate de noi, Youtube Music are o bibliotecă vastă de conținut. Am găsit toți artiștii preferați, fie că vorbim despre artiști internaționali faimoși, muzicieni ai genurilor de nișă, artiști români din toate repertoriile.

Cei care deschid Youtube Music prima dată, vor trebui să aleagă câțiva artiști preferați, pentru a le fi generat un playlist personalizat, bazat pe muzica respectivilor artiști, dar și pe recomandări de muzică similară. În timp, și cu inputul utilizatorilor, recomandările devin din ce în ce mai bune. Opțiunea e similară cu cele de pe alte aplicații de music streaming.

Cum stai pe Youtube cu ecranul telefonului stins – Youtube Premium

Cei care au fost din totdeauna frustrați de faptul că nu puteau asculta muzică pe Youtube cu ecranul blocat sau cu aplicația deschisă în fundal au acum o soluție prin serviciul Youtube Premium.

Abonamentul la Youtube Premium, pe lângă faptul că vine implicit și cu un abonament la serviciul YT Music, permite utilizatorilor să asculte conținutul cu ecranul blocat, să descarce conținutul local, dar și să urmărească producțiile Youtube Originals. Youtube Originals sunt clipuri video realizate de creatorii de conținut special pentru această platformă și includ sketch-uri, seriale, documentare etc.

Youtube Premium e marele avantaj al Youtube Music față de restul platformelor de music streaming concurente, oferind opțiunea de a asculta muzică pe Youtube cu ecranul blocat, dar și clipuri video exclusive.

Cât costă Youtube Music și Youtube Premium în România

Prețurile pentru Youtube Music și Youtube Premium în România sunt foarte bune, adaptate atât la piață cât și la concurență. Astfel, pentru Youtube Music, utilizatorii vor plăti 22 de lei pe lună, iar pentru Youtube Music Premium, serviciu care include și YT Music, utilizatorii vor da numai cu 4 lei în plus, adică 26 de lei lunar. Youtube Music și Youtube premium sunt disponibile pe toate platformele.

sursa: start-up

Lasă un răspuns