Veste bună pentru toată lumea: economia chineză îşi revine hotărât

Vânzările de retail ale Chinei, un semn al apetitului populaţiei pentru cheltuieli şi al încrederii acesteia în economie, au revenit la creştere pentru prima dată de la izbucnirea pandemiei de COVID-19, ceea ce sugerează că recuperarea economică vizibilă în alte sectoare a „contaminat“ şi populaţia.

China este a doua economie ca mărime a lumii şi sursa principală de creştere a exporturilor pentru multe companii străine. Datele oficiale arată un avans de 0,5% în august, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, scrie Financial Times. Economiştii se aşteptau ca vânzările să stagneze.

Unul din efectele acestei evoluţii încurajatoare este aprecierea monedei chineze, yuanul, la cel mai ridicat nivel din ultimul an. Cererea consumatorilor a fost un punct slab în revenirea Chinei din şocul produs de coronavirus, recuperarea bazându-se mai mult pe o creştere a activităţii industriale susţinută de stat. Aceasta a înregistrat în august a opta lună consecutivă cu evoluţie pozitivă.

Însă gospodăriile au rămas prudente în ceea ce priveşte cheltuielile şi riscul apariţiei unor noi focare. Vânzările cu amănuntul au scăzut în fiecare lună în acest an înainte de august şi sunt încă în scădere cu 8,6% de la începutul lui 2020.

„Se merge în direcţia corectă, dar mai este un drum lung de parcurs pentru a putea caracteriza aceasta ca o economie echilibrată“, a spus Fred Neumann, analist la HSBC. El a subliniat că vânzările au rămas în scădere dacă sunt ajustate la inflaţie. „Sub suprafaţă există încă cicatrici care se vindecă greu cauzate de pandemie. Va fi nevoie de timp şi de politica guvernului pentru a vindeca rănile“.

SURSA:https://www.zf.ro/business-international/veste-buna-pentru-toata-lumea-economia-chineza-isi-revine-hotarat-19545469

Lasă un răspuns