Toți șoferii trebuie să știe asta! Cum să nu se lase păcăliți la service

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a intrat la rupere! S-au efectuat o serie de controale la service-urile din toată țara după ce ANPC a primit sute de reclamații din partea românilor. În aceste condiții, șeful ANPC a venit cu o serie de recomandări pentru ca oamenii să nu se mai lase păcăliți.

Controalele efectuate de ANPC au scos la iveală că valoarea orei de manoperă afișată și cea din factura ce trebuie plătită de cel ce are mașina în service sau de către asigurătorul acestuia erau diferite. Din acest motiv, factura pe care românii trebuiau să o plătească putea să fie cu 1.000 de lei mai scumpă.

O altă modalitate prin care românii erau păcăliți este plusarea orelor de manoperă. Astfel, factura finală devenea mai mare.

Cum să te păzești de astfel de practici

Șeful ANPC a făcut o serie de recomandări pentru a ne ține departe de cei care vor să ne păcălească. Cea mai la îndemână metodă este să ne informăm din timp cu privire la prețurile practicate la acel service auto. În cazul în care dorim să aducem mașina la un anumit service auto trebuie să solicităm un deviz estimativ al intervenției.

Prețurile practicate în service trebuie să fie afișate cu tot cu TVA în zona de recepție. În plus trebuie afișat și modul de calcul precum și baremurile de timp/ ora tehnologică pentru reparaţii, furnizate de producătorul mașinii.

Ce ar trebui să conțină devizul estimativ

  •     descrierea precisă a lucrărilor care se vor efectua;
  •     costul manoperei;
  •     lista pieselor de schimb necesare;
  •     termenul de reparaţie;
  •     durata de valabilitate a devizului.

Ce trebuie să faceți dacă factura vi se pare prea mare

”Dacă factura vi se pare excesivă ca valoare, solicitaţi o verificare, cu catalogul de operaţii tehnologice, cu ajutorul personalului. În cele mai multe cazuri, acesta se găseşte sub forma unui fişier informatic în programul de editare al facturii.

De asemenea, solicitarea unui deviz vă ajută să estimaţi costurile şi nu vă angajează. Dacă devizul este semnat de ambele părţi, el se poate transforma astfel într-un contract comercial şi trebuie să se emită o notă de comandă pentru reparaţie”, spune Paul Anghelescu.

Ce trebuie să conțină nota de comandă sau reparație

  •     data;
  •     identitatea clientului;
  •     tipul/modelul autovehiculului şi kilometrajul;
  •     natura exactă a reparaţiilor de efectuat;
  •     costul probabil al acestor intervenţii;
  •     durata imobilizării autovehiculului.

În nota de comandă sau de reparație este necesar să fie notată starea mașinii. În acest mod se pot evita posibilele discuții ce pot avea loc la recepția mașinii. E foarte important ca nota de comandă să fie semnată de ambele părți, deoarece așa poate reprezenta o dovadă a cerințelor inițiale (reparație + vopsire ușă, înlocuire far etc.) și ajută la contestarea facturii finale.

Ce este obligat să facă un service auto

Cei care merg cu mașina într-un service auto trebuie să ia la cunoștință faptul că service-ul trebuie să-și informeze clientul în cazul în care găsește o piesă defecta, piesă ce ar putea pune în pericol viața șoferului. În aceste cazuri, service-ul poate trece la înlocuirea pieselor pe care le-a găsit deteriorate sau defecte, dar numai după ce a obținut un acord din partea proprietarului.

Dacă mașina este furată sau deteriorată mai tare sau în alte zone decât atunci când s-a făcut recepția, toate costurile de aducere la starea inițială vor fi suportate de către service.

Cum afectează facturile umflate, consumatorii

”Facturile «umflate» inclusiv cu ore de manoperă cu 500% mai mari decât preţurile practicate în mod normal afectează consumatorul din două perspective: una ar fi aceea a creşterii costurilor de asigurare în anul următor, în condiţiile creşterii poliţei de asigurare ca urmare a unor cheltuieli ocazionate de un eveniment asigurat, iar pe de altă parte există situaţii în care, din cauza diferenţelor uriaşe de costuri, inclusiv cu preţurile anumitor piese auto, până la valori de neacceptat pentru asigurator, consumatorul va fi incapabil să intervină în conflictul creat de o creştere nejustificată a unor costuri între service-ul auto şi compania de asigurări”, spune șeful ANPC.

SURSA:  https://www.capital.ro/toti-soferii-trebuie-sa-stie-asta-cum-sa-nu-se-lase-pacaliti-la-service.html

Lasă un răspuns