Tenismena Ana Bogdan, depistată pozitiv cu COVID-19! Anunțul făcut de aceasta pe o rețea de socializare

Jucătoarea de tenis a făcut anunțul printr-o postare pe pagina sa de socializare la doar două zile după ce prietenul acesteia, campionul național la raliuri Simone Tempestini a fost de asemenea testat pozitiv.

Jucătoarea de tenis Ana Bogdan, numărul 91 în clasamentul mondial, a anunţat, vineri, pe un site de socializare, că este infectată cu coronavirus, ea precizând că speră să se recupereze repede.

„Cam aşa voi arăta şi eu în următoarele 14 zile. Însă la mine nu părul este aşa răvăşit (sau poate şi el în unele zile), ci respiraţia este… şi muşchii sunt puţin afectaţi. Dar sunt optimistă că mă voi recupera repede şi voi fi bine. Tot ce îmi doresc este să fiţi sănătoşi cu toţii şi să vă protejaţi”, a scris jucătoarea pe contul oficial de Instagram, publicând alături şi o poză cu o fetiţă cu părul ciufulit care bea o cană cu ceai.

Mai mulți sportivi români, depistați cu COVID-19

Anunţul vine la două zile după ce prietenul ei, campionul naţional de raliuri Simone Tempestini, a fost depistat pozitiv cu COVID-19. Acesta va rata etapa europeană de raliuri din Ungaria, programată să aibă loc la finalul acestei săptămâni, potrivit unui comunicat remis Agerpres.

Alături de copilotul său Sergiu Itu, Tempestini era printre favoriţii rundei din ţara vecină, însă la testare a fost declarat pozitiv. Campionul de raliuri se simte bine, are simptome uşoare şi s-a izolat acasă.

„M-am izolat, sunt acasă, nu am simptome grave şi voi urma recomandările medicilor. Regret că nu pot reprezenta România la acest raliu. Le urez mult succes colegilor mei Norbert şi Francesca Maior, precum şi întregului lot de juniori al României. Sper să trec cu bine peste această etapă şi să revin la viaţa sportivă în cel mai scurt timp”, a declarat pilotul în vârstă de 26 de ani.

Și Simona Halep, numărul 2 WTA a fost depistată pozitiv cu COVID-19 la începutul lunii, după cum transmitea aceasta printr-o postare pe Twitter. Potrivit antrenorului ei, Simona are simptome medii. Acesta spune că Simona a fost foarte atentă și a respectat mereu regulile.

„Simona e în neregulă, s-a autoizolat, are simptome medii și sper să se refacă cât mai repede. Am fost destul de surprins, pentru că Simona e destul de atentă, grijulie, tot timpul a respectat măsurile, însă, după cum vedem, este acest nou de val de COVID-19 și nu știu când și de unde a luat. Nici ea nu știe.

E o realitate cu care trebuie să ne confruntăm și sper că vom trece cu bine prin asta. Nu cred că sunt chestii pe care le poți controla. O luăm ca atare. Nu ne gândim că e ceva negativ sau pozitiv, e o realitate. Important e să treacă cât mai repede și cât mai bine peste acest virus. Apoi, vom începe pregătirea, când va fi gata”, a declarat Artemon Apostu-Efremov.

SURSA:https://www.capital.ro/tenismena-ana-bogdan-depistata-pozitiv-cu-covid-19-anuntul-facut-de-aceasta-pe-o-retea-de-socializare.html

Lasă un răspuns