Studiu Black Friday 2018: barbatii vor cheltui mai mult decat femeile cu ocazia campaniilor de reduceri

O parte dintre retaileri au inceput deja campaniile de reduceri cu ocazia evenimentului Black Friday 2018, in timp ce altii au ramas pe aceeasi strategie ca in anii trecuti, respectiv derularea campaniei pe perioada unei singure zi. Serviciul international de reduceri Picodi a realizat un sondaj cu privire la comportamentul romanilor cu ocazia Black Friday din care a aflat felul in care acestia vor actiona in cea mai importanta perioada de reduceri a anului.

Conform datelor interne culese de catre Picodi.com intre 25-31 octombrie, 71% dintre utilizatorii platformei vor lua parte la nebunia cumparaturilor de Black Friday 2018, iar 71% dintre cei care vor participa au economisit deja bani in acest scop. De asemenea, 30% dintre acestia au precizat ca vor cumpara in rate, in timp ce 18% considera ca au veniturile necesare pentru as cumpara tot ce isi doresc cu ocazia Black Friday 2018.

Black Friday 2018: cum si cat cumpara romanii cu ocazia sarbatorii reducerilor

Din datele colectate de Picodi reiese ca 62% dintre consumatori cumpara intr-un mod impulsiv, lasandu-se ghidati de emotia de moment. In schimb, 38% dintre acestia stiu deja ce vor sa cumpere si au analizat bine inainte decizia pe care urmeaza sa o faca. In ceea ce priveste numarul articolelor adaugate in cosul de cumparaturi, majoritatea merg pe 2-3 articole (precizeaza 50% dintre consumatori), in timp ce doar 20% s-au pronuntat in ceea ce priveste cumparaturile mai mari.De asemenea, 18% dintre cei anchetati sunt de parere ca reducerile sunt fictive si nu ar trebui sa trezeasca interestul. Pe de alta parte, Picadi precizeaza ca din datele statistice pe care le detin, reducerile din magazinele romanesti de Black Friday au fost, in medie, de 53% anul trecut.

Pentru a obtine aceste date, Picodi a verificat statisticile de anul trecut si numarul de vizite pe site intr-o vinere obisnuita in comparatie cu Black Friday. Conform precizarilor facute de acestia, cel mai mare interes pentru Black Friday a fost observat in randul persoanelor cu varste intre 25-44 de ani.

In ceea ce priveste sexul persoanelor respective, barbatii se pare ca vor cheltui mai mult decat femeile: 1.249 de lei fata de 924 de lei. In ceea ce priveste dispozitivele preferate de catre romani in perioada de Black Friday, acesta este smartphone-ul.

Lasă un răspuns