Șoc la Roland Garros! Meciul româncelor Țig / Mitu, anchetat pentru blat de poliție! Video cu fazele incriminate

Jurnaliștii de la Welt.de, din Germania, anunță că Poliția Franceză a deschis o anchetă pentru o posibilă implicare a mafiei pariurilor într-un meci disputat în proba de dublu a competiției de la Roland Garros 2020.

Meciul vizat de Poliția Franceză este cel dintre Patrica Țig / Andreea Mitu și Madison Brangle / Yana Sizikova, în chiar primul tur. A fost o victorie muncită pentru românce, 7-6 (8), 6-4.

Doar că au fost sesizate activități extrem de intense la casele de pariuri pentru această perioadă. Mai exact game-ul cinci din setul 2, în care se anunță că s-ar fi pariat câteva sute de mii de euro, conform surselor din anchetă ale celor de la Welt.de.

Yana Sizikova, prestație incredibil de slabă în game-ul care este suspectat de anchetatori

Mai mult, game-ul la care s-au pariat sume uriașe a avut și o desfășurare cât se poate de ciudată. Țig și Mitu au făcut un break foarte ușor, la zero!

Au fost două duble greșeli comise de Sizikova, dar și o minge chiar mai suspectă. Rusoaica a alunecat după o minge și a rămas neașteptat de mult timp aplecată. Pentru a fi apoi surprinsă de o minge care a venit destul de aproape de ea. A mai fost și o minge ridicată la voleu de Brengle.

Poliția Franceză va acheta jucătoarele implicate, conform informațiilor oferite de sursa citată, pentru a stabili gradul de implicare într-o eventuală ilegalitate.

Yana Sizikova este clar principala suspectă a anchetatorilor, dar cu siguranță vor fi multe întrebări și pentru Madison Brengle, 30 de ani, din SUA. Aceasta este locul 78 în clasamentul WTA la simplu și joacă foarte rar proba de dublu. Iar Sizikova, 25 de ani, este locul 652 în proba de simplu și 89 la dublu.

Nu există niciun fel de dovadă legată de implicarea româncelor Andreea Mitu și Patricia Țig, rămâne de văzut dacă vor fi audiate și cele două.

Andreea Mitu și Patricia Țig au meci duminică în optimile de finală din proba de dublu. Le vor înfrunta pe favoritele 2 ale competiției, Babos / Mladenovic.

SURSA:https://www.fanatik.ro/soc-la-roland-garros-meciul-romancelor-tig-mitu-anchetat-pentru-blat-de-politie-19319907

Lasă un răspuns