SindAlimenta: Trebuie să stopăm exporturile de materie primă pentru industria alimentară şi să încurajăm importurile pentru acest sector

Dragoş Frumos, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară – SindAlimenta susţine că în contextual evoluţiei COVID-19 autorităţile ar trebui să adopte o câteva măsuri rapide pentru protejarea industriei alimentare, cum ar fi oprirea exporturilor de materie primă.

Susţinerea industriei alimentare autohtone trebuie să fie trecută pe lista de priorităţi a guvernului, pentru că ea trebuie să lucreze la capacitate maximă în aceasta perioadă. SindAlimenta a solicitat deja guvernului adoptarea, în regim de urgenţă, a câtorva măsuri: eliminarea taxelor şi impozitelor pentru societăţile din industria alimentară pe o perioadă de 6 luni; scutirea de la plata taxelor pe salariu pentru o perioadă de 6 luni; stoparea exporturilor de materie primă pentru industria alimentară şi încurajarea importurilor pentru acest sector şi sprijinirea sectorului de procesare a cărnii prin acordarea de subvenţii pentru procesare”, a declarat Dragoş Frumos, preşedintele SindAlimenta, se arată într-un comunicat de presă.

El a mai spus că „se impune şi plafonarea preţurilor la produsele alimentare”, o măsură pe care autorităţile ar trebui să o ia cât mai curând. Mai mulţi retaileri, printre care Carrefour şi Mega Image, au anunţat că plafonează preţurile pentru anumite produse până la finalul lunii aprilie.

„Avem produse de strictă necesitate ale căror preţuri au crescut nejustificat. Preţul materiei prime, cu excepţia cărnii de porc încă nu a crescut. Producătorii produc alimente la acelaşi preţ, iar preţurile la poarta fabricii sunt la fel ca acum o lună de zile. (…) După mai bine de o săptămână de când SindAlimenta cere guvernului plafonarea preţurilor la energia electric, termică, carburanţi şi apă, în sfârşit a pus-o în practică. Poate, într-un final, va pricepe şi ministrul Agriculturii că se impune şi plafonarea preţurilor la produsele alimentare”, a adăugat Frumosu.

Totodată, el a menţionat că agricultura românească are nevoie de sprijinul statului în această perioadă, deoarece este în plină desfăşurare campania de însămânţări. „Blocarea activităţilor agricole va costa România foarte scump.”

De altfel, el crede că guvernul trebuie să adopte rapid un plan de măsuri pentru sprijinirea legumicultorilor care în perioada imediat următoare vor începe să apară în pieţe cu produse româneşti.

SURSA:    https://www.zf.ro/companii/retail-agrobusiness/sindalimenta-trebuie-sa-stopam-exporturile-de-materie-prima-pentru-industria-alimentara-si-sa-incurajam-importurile-pentru-acest-sector-19033371

Lasă un răspuns