O familie din Iaşi a pariat câteva mii de euro pe un start-up cu sosuri picante şi aşteaptă vânzări de 27.000 de euro

Roxana Jora şi Ioan Dan Niculescu au călătorit în jurul lumii din Asia de Sud-Est până în America Latină, dar în fiecare an, la întoarcerea acasă simţeau că le lipsesc aromele şi gusturile bucatelor din vacanţă. Astfel, a apărut în 2014 brandul Doamne Fe­reşte, o afacere cu so­suri picante care le-au cucerit papilele în prima călătorie în 2011 în Thailanda.

„Totul a început dintr-o joacă în bucătărie, cu paşi timizi şi cu banii din buzunar, câteva mii de euro. Am călătorit în jurul lumii şi, pe lângă bucuria de a-i revedea pe cei dragi când ne întorceam acasă, simţeam că ne lipsesc gusturile bucatelor din vacanţă. Aşa a apărut Doamne Fereşte, o colecţie de sosuri picante „coloniale şi delicatese cu atitudine“, spune Roxana Jora, co-fondatoarea  brandului Doamne Fereşte.

Lasă un răspuns