Mircea Lucescu, clauză de 2.5 milioane de euro la naționala Turciei

Mircea Lucescu (72 de ani) a fost la un pas să-şi piardă postul la naţionala Turciei după înfrângerea cu Rusia, 2-1 în Liga Naţiunilor. Criticat dur, antrenorul român nu va fi demis de către conducătorii federaţiei turce, iar jurnaliştii au aflat motivul, scrie Mediafax.

Fotomac scrie că Lucescu trebuie să primească 2,5 milioane de euro în cazul în care contractul său cu naţionala Turciei se termină înainte de termen. Jurnaliştii turci mai notează faptul că aceasta reprezintă principalul motiv pentru care Mircea Lucescu e lăsat să continue pe banca tehnică până în mai 2019, când expiră înţelegerea dintre cele două părţi.

Românul a preluat naţionala Turciei în august 2017, iar de atunci a înregistrat trei victorii, patru remize şi cinci înfrângeri. Lucescu a venit la cârma naţionalei din „Ţara Semilunei” într-un moment dificil, după ce turcii rataseră în mare parte calificarea la Mondialul din Rusia.

Primul obiectiv pe care-l are Mircea Lucescu în acest moment cu turcii e să câştige grupa 2 a Ligii B din Liga Naţiunilor, unde se află alături de Rusia şi Suedia. După două meciuri, Turcia ocupă locul doi, cu doar trei puncte, în timp ce Rusia conduce grupa, la egalitate de puncte, dar cu un meci mai puţin disputat.

 

Sursa: Stiripesurse.ro

Lasă un răspuns