Liberalizarea pieţei gazelor: de la 1 iulie consumatorii casnici îşi pot alege furnizorul de gaze care oferă cel mai bun preţ. Cel mai bun preţ al furnizării de gaze naturale în Bucureşti este al companiei Restart Energy One, de 85,50 lei/MWh

Începând cu data de 1 iulie 2020 piaţa gazelor naturale se va liberaliza, ceea ce înseamnă că preţurile pentru furnizarea gazelor naturale la clienţii casnici nu vor mai fi reglementate de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei. Astfel, furnizarea gazelor naturale se va face concurenţial, pe baza contractului încheiat între clientul casnic şi furnizor, arată informaţiile disponibile pe site-ul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Totodată, clienţii casnici vor putea să identifice prin instrumentele puse la dispoziţie de ANRE cel mai bun preţ oferit de furnizori. Clienţii casnici pot compara ofertele furnizorilor prin intermediul Comparatorului oferte-tip de furnizare a gazelor naturale disponibil pe site-ul ANRE. Clienţii casnici pot încheia un nou contract de furnizare cu furnizorul actual sau cu oricare alt furnizor din piaţa de gaze naturale, licenţiaţi ANRE, astfel încât oferta să fie competitivă şi în avantajul clientului.

Comparatorul oferte-tip de furnizare a gazelor naturale disponibil pe site-ul ANRE are disponibile toate ofertele furnizorilor de gaze naturale, astfel clienţii pot afla cele mai competitive oferte.

Cel mai bun preţ al furnizării de gaze naturale în Bucureşti este al companiei Restart Energy One, de 85.50 lei/MWh, cu care un client poate încheia un contract pe 12 luni până la data de 30 iunie. A doua cea mai bună ofertă la nivelul Bucureştiul de furnizare a gazelor naturale este de la Tinmar Energy, cu un preţ de furnizare de 89.40 lei/MWh. Cele mai mari preţuri de furnizare a gazelor naturale o au Entrez Services şi Getica 95, cu 295 lei/MWh şi respectiv 223.50 lei/MWh.

Furnizorul de gaze naturale are obligaţia de a trimite o notificare clientului în cazul în care vor interveni modificări de preţ, precizând motivele acestei schimbări contractuale. Totodată, procesul de schimbare a furnizorului de gaze naturale este gratuit, fiind interzisă perceperea unor tarife legate de declanşarea sau parcurgerea acestuia.

ANRE precizează că, la schimbarea furnizorului ,nu există niciun risc de deconectare, deoarece în ceea ce priveşte contractarea şi condiţiile de fur­nizare a gazelor naturale, clientul final are relaţii cu furnizorul, iar la rândul său furnizorul are relaţii conexe cu ope­ratorul de distribuţie referitoare la de­rularea contractului de furnizare. Clientul casnic schimbă doar furnizorul nu şi distribuitorul, care rămâne neschim­bat indiferent de furnizorul de gaze.

Dacă un client nu semnează un alt contract de furnizare a gazelor naturale în regim concurenţial până la data de 30 iunie 2020, furnizorul actual îi va asigura în continuarea furnizarea ţi după data de 1 iulie 2020, dar la preţul oferit de către furnizor.

În momentul încheierii contractului cu un nou furnizor, clientul casnic va depune o notificare privind schimbarea furnizorului, prin care furnizorul este împuternicit să transmită notificările necesare operatorului de reţea şi actualului furnizor.

SURSA:  https://www.zf.ro/eveniment/liberalizarea-pietei-gazelor-1-iulie-consumatorii-casnici-isi-pot-19336553

Lasă un răspuns