Klaus Iohannis s-a întâlnit cu Emmanuel Macron la Baza Kogălniceanu: „Împreună suntem mai puternici”

Preşedinţii României, Klaus Iohannis, şi Franţei, Emmanuel Macron, se întâlnesc în această dimineaţă la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu din judeţul Constanţa.

ACTUALIZARE 12.20. Situația din Ucraina a fost una din temele centrale de discuție. Emmanuel Macron a spus că, pentru ca Ucraina să câştige războiul, trebuie să negocieze.

„Preşedintele ucrainean va trebui să negocieze cu Rusia şi noi, europenii, vom fi şi noi prezenţi la această masă, aducând garanţii de securitate şi elemente care ţin de resortul nostru. Aceasta este realitatea, aceasta va trebui să se întâmple la un moment dat şi niciun discurs excesiv nu trebuie să vină să ne umbrească viitorul”, a spus preşedintele francez.

La rândul său, Klaus Iohannis a vorbit despre securitatea alimentară.

O altă temă de interes comun prioritar pentru România și Franța, pe care am abordat-o în cadrul discuțiilor, a fost asigurarea securității alimentare la nivel global, care este profund afectată de blocada impusă abuziv de Rusia porturilor ucrainene, ceea ce împiedică cerealele din această țară să ajungă în multe state din diverse regiuni ale lumii.

România depune eforturi susținute, multidimensionale, în sprijinul Ucrainei, prin oferirea de rute pentru exportul de cereale, inclusiv prin Portul Constanța de la Marea Neagră și prin porturile românești de la Dunăre. Autoritățile noastre caută soluții integrate pentru a face acest tranzit cât mai eficient, inclusiv cu sprijinul partenerilor noștri externi. Am stabilit, astfel, împreună cu domnul Președinte să cooperăm apropiat pentru realizarea acestui obiectiv”, a continuat el.

ACTUALIZARE 12.15. La conferința de presă comună, Klaus Iohannis a spus că a discutat cu omologul său despre aderarea României la Schengen.

Am avut o discuție cuprinzătoare cu Președintele Macron și cu privire la perspectivele extinderii spațiului Schengen și am explicat așteptarea legitimă a României cu privire la aderare. Am subliniat că extinderea spațiului Schengen va contribui la consolidarea securității și a rezilienței Uniunii în ansamblul său și la întărirea competitivității Pieței Unice, în beneficiul cetățenilor europeni. Am exprimat încrederea că vom putea conta pe sprijinul Franței pentru deblocarea procesului de aderare a țării noastre la Schengen”, a spus șeful statului.

La rândul său, Macron a spus că „Franța e alături de România” și că dorește ca acest dosar să progreseze.

ACTUALIZARE 11.00 „Angajamentul trupelor noastre și ale celorlalți aliați demonstrează unitatea noastră și întărește securitatea în regiunea Mării Negre și a regiunii euro-atlantice. Împreună suntem mai puternici”, a scris Klaus Iohannis pe Twitter.

Cei doi şefi de stat au programat, la ora 9:30 convorbiri tete-a-tete şi convorbiri oficiale, precum şi o întâlnire cu militarii dislocaţi în Baza de la Kogălniceanu, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale citat de Agerpres.

La final, Iohannis şi Macron vor face declaraţii comune de presă.

Liderul de la Elysee a ajuns în România marţi seara, fiind întâmpinat de premierul Nicolae Ciucă.

Vizita preşedintelui Franţei are loc pe fondul unui dialog politic bilateral intens şi în cadrul amplu oferit de Parteneriatul Strategic dintre cele două ţări, precum şi de cooperarea strânsă în plan european şi internaţional. La acestea se adaugă şi decizia recentă a Franţei de a fi naţiune-cadru pentru Grupul de luptă aliat din ţara noastră şi de a participa cu trupe la acesta.

Cei doi preşedinţi vor discuta despre modalităţile de a consolida pe mai departe Parteneriatul Strategic româno-francez, reînnoit în 2018 prin semnarea, la Paris, de către Klaus Iohannis şi Emmanuel Macron, a Declaraţiei politice aferente, ale cărei direcţii de dezvoltare au fost detaliate în cadrul Foii de Parcurs semnate în 2020.

Aderarea României la spaţiul Schengen şi implicarea sa activă în protejarea frontierei externe a Uniunii Europene va fi, totodată, abordată în cadrul discuţiilor, menţionează Administraţia Prezidenţială.

O atenţie deosebită va fi acordată coordonării poziţiilor celor două state în pregătirea reuniunilor Consiliului European de la Bruxelles, precum şi a Summitului NATO de la Madrid, care vor avea loc în a doua parte a lunii iunie, potrivit comunicatului.

Un subiect prioritar pe agenda întâlnirii va viza evoluţia situaţiei de securitate din regiune şi efectele multiple ale războiului din Ucraina, alături de susţinerea acordată Ucrainei şi refugiaţilor ucraineni, precum şi propunerile legate de reconstrucţia acestei ţări.

Cei doi şefi de stat vor discuta şi despre sprijinirea în continuare a Republicii Moldova, care se confruntă cu numeroase provocări generate de efectele agresiunii ruse în Ucraina, inclusiv prin continuarea eforturilor de asistenţă prin Platforma de Sprijin pentru Republica Moldova, creată la iniţiativa României, Franţei şi Germaniei în luna aprilie, mai arată Administraţia Prezidenţială.

Cererile de acordare a statutului de candidat la aderarea la Uniunea Europeană ale Ucrainei, Republicii Moldova şi Georgiei, precum şi sprijinul concret pentru integrarea europeană a acestora vor figura, de asemenea, pe agendă.

Sursa:https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/klaus-iohannis-se-intalneste-cu-emmanuel-macron-la-baza-kogalniceanu-1975451

Lasă un răspuns