Impact începe lucrările la faza a doua a Luxuria Domenii Residence şi scumpeşte apartamentele la 1.700 euro pe metrul pătrat

Luxuria Domenii Residence, proiect rezidenţial dezvoltat de Impact, a demarat lucrările de construcție la cea de-a doua fază, care va cuprinde 268 de apartamente, 296 locuri de parcare subterane și 10 grădini tematice/spații verzi pe o suprafață de 2.500 mp. Noua etapă are ca termen de execuție și livrare trimestrul al III-lea al anului 2020.

Finalizarea structurii celor 3 blocuri din faza I și a finisajelor pentru primul lot de apartamente din cadrul acestei faze, marchează încheierea perioadei de pre-sale (vânzări off-plan) și creșterea prețului de listă la 1.700 eur/mp + TVA incepând cu data de 1 august 2019.

„Prima fază a proiectului Luxuria a avut un succes foarte mare în rândul investitorilor din piața de real-estate, aceștia înțelegând primii potențialul acestei zone, un hub de business emergent cu puține proiecte rezidențiale în imediata proximitate. Practic, până la finalul anului 2021, în această zonă vor fi livrați în jur de 160.000 mp de birouri în care vor lucra aproximativ 17.000 de angajați. Luxuria este primul proiect rezidențial care livrează în acest hub, ceea ce înseamnă un randament investițional foarte bun, într-un timp relativ scurt”, spune Bogdan Oșlobeanu, CEO Impact Developer & Contractor Group, compania care deține Bergamot Developments, dezvoltatorul proiectului.

Proiectul are trei faze

Ansamblul Luxuria Domenii Residence este construit în 3 faze, pe un teren cu suprafața de 22.500 mp, localizat între bulevardul Expoziției și strada Aviator Popișteanu. Acesta va include la final 9 blocuri cu un total 630 de apartamente împreună cu peste 9.650 mp de vegetație, printre care un parc propriu (parcul Luxuria) de 2.500 mp, care va acomoda 10 grădini tematice.

„Începând cu faza a doua, continuăm să ne adresăm clienților care urmăresc obținerea unor randamente investiționale foarte bune, mizând pe potențialul excepțional de dezvoltare al acestei zone, dar începem să ne concentrăm mai ales pe clienții care se află în căutarea unei locuințe personale premium cu termen de livrare scurt, și care preferă să ia decizia de achiziție după ce au șansa să interacționeze cu produsul finit. Începem o nouă etapă în viața acetui proiect ambițios, etapa în care viziunea Luxuria este transpusă în realitate, în care clienții noștri au posibilitatea să vizioneze blocurile și apartamentele finalizate și să experimenteze emoțiile aduse de caracteristicile cu adevărat unice ale acestui proiect”, susține Răzvan Ionescu, director de marketing în cadrul Impact Developer & Contractor Group.

Cele 4 clădiri din faza a doua a ansamblului Luxuria vor include unități de tip studio, apartamente cu două, trei, patru și cinci camere, precum și duplex-uri și apartamente cu grădină, cu suprafete de la 54 mp până la 327 mp. Concepute pentru a oferi un nivel ridicat al calității vieții, apartamentele beneficiază de înălțimi generoase de 2,8 – 3 m, depășind standarul clasic de 2,5 m, au terase spațioase și sunt realizate cu detalii fine de design modern, completate de materiale și finisaje premium.

Luxuria Domenii Residence este primul ansamblu rezidențial din București în curs de certificare BREEAM, fiind proiectat pentru a se încadra în clasa energetică A și în categoria „clădirilor verzi”.

sursa:  economica

Lasă un răspuns