Gigi Becali a luat foc! Patronul FCSB nu a mai suportat ruşinea: Gata, la revedere!

Meciul naţionalei de miercuri, împotriva Austriei, l-a enervat la culme pe Gigi Becali. Latifundiarul din Pipera a avut cuvinte grele la adresa finului său.

A treia înfrângere consecutivă a echipei naţionale de fotbal l-a înfuriat pe Gigi Becali. Patronul FCSB nu a mai suportat şi l-a criticat pe finul său, selecţionerul Mirel Rădoi, declarând că acesta nu trebuie să se mai agaţe de această funcţie şi să lase locul altcuiva.

„Ce te mai agăţi? Gata, ai mâncat trei bătăi, la revedere!”, a spus Becali.

„Nu e potrivit, cum să fie potrivit dacă a mâncat trei bătăi? E finul meu şi-l iubesc, dar dacă mănânci trei bătăi? Eu îl ştiam demn. Dar vezi ce înseamnă omul, cum îi place dorinţa de stăpânire, mai se agaţă. Ce te mai agăţi? Gata, ai mâncat trei bătăi, la revedere! Asta e! Dacă mănânci trei bătăi, gata!”, a declarat joi, Gigi Becali pentru PRO X.

Ce jucători n-ar trebui să lipsească de la naţională?

Afaceristul a mai oferit şi câteva indicaţii despre cum ar trebui să arate o naţională perfectă, în viziunea sa.

„La naționala României, o să am și eu și probabil Hagi grijă că să existe. Primul Tănase, după aia nu știu ce face. Pui Tănase, Man, Coman și Olaru. În mijloc, Tănase, Olaru, Man, Coman. Ăștia patru. Fără ăștia nu poți să începi, că iei bătăi, patru, bam, bam, bam, de la toate echipele, ne bat toți. Începi cu ăștia patru, Tănase, Olaru, Man, Coman. Hai noroc, după aia! Fără Tănase nu ai ce să joci, că Tănase e numărul 1. Tănase, Olaru, Man, Coman, s-a rezolvat echipa națională a României”, a indicat Gigi Becali.

Mirel Rădoi despre o posibilă demisie

Imediat după meciul România-Austria, pierdut de tricolori la Ploieşti cu scorul de 0-1, selecţionerul Mirel Rădoi a spus clar că nu s-a gândit deocamdată la o demisie.

„Deocamdată nu m-am gândit la această idee, aşteptăm şi celelalte două partide şi după aceea, în noiembrie, putem să ne punem la masă, să discutăm, să vedem care sunt gândurile conducerii, după aceea vedem care sunt gândurile mele, dacă există vreun progres, dacă putem continua sau nu, pentru că nu vreau să stau în faţa dumneavoastră, pe acest scaun doar prin prisma de a mă numi selecţionerul României. Dacă voi considera că nu există progres şi că nu voi putea îmbunătăţi ceva, atunci ar fi bine să ne vedem de treaba noastră şi să vină altcineva care să vă satisfacă plăcerile.

În momentul în care am semnat, foarte multă lume a spus de ce nu am semnat un contract pe patru ani, acum, după trei meciuri, mi se cere demisia. E clar că în momentul de faţă nu eu sunt ăla care să fiu incoerent. Apar foarte multe lucruri de la foşti colegi cu care ne-am întâlnit în fotbal sau am lucrat împreună”, a declarat, miercuri, Mirel Rădoi.

SURSA:https://www.capital.ro/gigi-becali-a-luat-foc-patronul-fcsb-nu-a-mai-suportat-rusinea-gata-la-revedere.html

Lasă un răspuns