Doi hackeri români au speriat SUA: Ce pedepse aspre au primit aceștia

Doi hackeri români au fost condamnați la închisoare de către un judecător federal din Statele Unite, după ce au lansat o serie de atacuri cibernetice în urma cărora mii de calculatoare au fost afectate în întreaga lume, relatează site-ul de știri Cleveland.com, conform Mediafax.

Bogdan Nicolescu, în vârstă de 37 și Radu Miclaus, de aceeași vârstă, au primit sentințe de 20, respectiv 18 ani în închisoare.

Procurorii federali au informat că grupul de hackeri al acestora a infectat peste 400.000 de calculatoare, multe fiind din Statele Unite.

Activitățile grupului de hackeri varia de la vânzări false de mașini în online la colectarea datelor personale, pe care ulterior le vindeau.

Nicolescu și Miclaus au fost arestați în București în septembrie 2016 și aduși în Statele Unite trei luni mai târziu.

sursa:  stiripesurse

Lasă un răspuns