De frica facturilor, tot mai mulți români apelează la o practică preferată de studenți. Agent imobiliar: „Efectiv i-am cuplat eu”

De frica facturilor mari la energie și căldură, tot mai mulți români își caută colegi de apartament să împartă cheltuielile. O practică care până nu demult era preferată de studenți este adoptată acum de oameni de toate vârstele. În același timp, agenții imobiliari spun că unii preferă să-și vândă locuințele și să cumpere altele mai mici.

Larisa şi Giani, doi tineri din Cluj-Napoca, s-au hotărât să împartă povara cheltuielilor. S-au mutat împreună, cu chirie, deşi nu se cunoşteau.

Larisa Simion, chiriaş: La cheltuieli și chirie bineînțeles că e mult mai benefic, pentru că totul se împarte la doi. Chiar dacă e o persoană sau două, de exemplu, un bec tot stă aprins.

Giani Aparaschivei, chiriaş: Ajută să poți împărți cheltuielile la doi, mai ales în perioada asta, când totul este scump. Nu calculăm exact cât cheltuim sau cât consumăm fiecare, numai că încercăm să împărțim oarecum la doi.

La fel ca ei, speriaţi de costul chiriilor şi al utilităților, mulți alți români au început să-și caute caute colegi de apartament. În cazul în care nu reușesc să-și găsească singuri, sunt ajutați de agenții imobiliari.

Gigi Ștefan, agent imobiliar: Efectiv i-am cuplat eu, unu din Sibiu, unu din Sighetu Marmației, care nici nu se cunoșteau. Chiriile se caută cât se poate de ieftin. Să zicem un buget de 300 euro, lucru care pe care la un apartament de două camere în Cluj nu îl ai. Realitatea este undeva la 350-400 și este extraordinară de mare cererea în momentul acesta pe chirii, nici nu avem ce să le dăm.

Tânăr: Prețurile da, sunt destul de inaccesibile, cel puțin în Cluj, probabil că în alt oraș, într-o chirie ar fi mult mai agreabil.

Traiul în comun are însă şi dezavantaje. Specialiștii spun că nu este un lucru atât de simplu să convieţuieşti cu persoane străine. Consecinţele pot fi grave dacă nu există înţelegere.

Mara Miclea, psiholog: Ar putea apărea tensiuni la nivel de stil de viață, când ne culcăm, la ce oră ne culcăm sau ne trezim, cine face curat și când, cum, cât, deci cumva cred că apar aceste sarcini gospodărești pe lângă, nu știu, să zic așa, diferențele de personalitate. Prin urmare cred că aceasta ar putea fi principala consecință, posibila rupere a relațiilor sau o deteriorare a relațiilor.

Aşa că, indiferent de cât vor avea de plătit la iarnă, mulţi nu sunt dispuşi să facă acest compromis.

-Dacă ar fi să împarți chiria cu cineva pentru a diminua cheltuielile, pentru a le împărți, ai fi de acord?

-Am mai locuit și cu prieteni, și cu colegi de facultate, dar în punctul ăsta cred că cel mai probabil cu o parteneră.

Tânăr: Persoană cunoscută sau prieten apropiat, rudă, da aș fi dispus.

-Și cu o persoană necunoscută?

-Ar trebui să o cunosc mai întâi.

Este de altfel şi sfatul specialiştilor, care ne îndeamnă să ne mutăm împreună doar cu persoane pe care le cunoaştem, pentru a nu fi ţinta unor escroci.

Sursa:https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/de-frica-facturilor-tot-mai-multi-romani-apeleaza-la-o-practica-preferata-de-studenti-agent-imobiliar-efectiv-i-am-cuplat-eu-2101359

Lasă un răspuns